marți, 3 iunie 2014

Mesaj de la AA Metatron și a 33-a dimensiune.


Poarta adevărului, luminii, iubirii, armoniei și abundenței s-a deschis în luna mai 2014. După o lungă perioadă de vindecare și convalescență, în care au fost trimise către planeta voastră energii prin Marea Cruce Cardinală, în luna mai, întregul sistem planetar a luat o pauză pentru a efectua o respirație profundă de curățire. Mulți dintre voi au avut într-adevăr experiențe ale timpului fără timp, mulți dintre voi ați eliberat vechi energii, care au permis restructurări importante la nivelul psihicului vostru pământesc. Cu adevărat, mulți ați experimentat timpul fără timp și v-ați confruntat cu sinele vostru din umbră, cu scopul de a îmbrățișa aspecte ale adevărului general, de care nu fuseserăți conștienți până acum. Parte dintre voi v-ați confruntat cu aspecte ale voastre din trecut sau viitor cu care ați făcut fuziuni menite să vă reîntregească ființa generală. Acele aspecte au trăit în paralel cu voi fără ca, la modul conștient, voi să realizați aceasta. În acest mod, bucăți ale sufletului vostru global s-au reunit, aducând cu ele experiențele proprii care vă vor îmbogăți și multiplica abilități care nu se manifestau anterior. Timpul este aproape, când vine vremea voastră, care vă poate aduce mari și nesperate împliniri, atât în plan material cât și spiritual. Bucurați-vă de energiile abundenției, iubirii și luminii. Luna Plină (14 mai) a adus cu ea energii puternice, copleșitoare, pline de succes, care vă vor propulsa spre împlinirea celor mai profunde dorințe pe care le aveți. Este perioada în care puteți apela, mai mult decât altă dată, la voi înșivă (Sinele nostru Înterior; n.m.), cerând ca energiile Mamei Gaia să vă apropie mai mult de forma voastră multidimensională. Aveți șansa de a folosi această rară oportunitate care vă va permite să accesați energiile trimise pe planetă. Puteți transforma acum energiile care nu vă mai foloseau în energii utile. După deschiderea porții ocazionată de faza de Lună Plină, veți putea resimți apăsarea acestor energii care vă vor determina să vă apropiați mai mult de Spiritul Interior și să intrați în comunicare cu îngerul vostru păzitor începând, cu 20 mai, și continuând pe durata mai multor săptămâni. Energia AA Mihail funcționează pe Throat Chakra (chakra gâtului) și asupra chakrei bazei (swadhisthana). Știm cu toții că Arhanghelul Mihail lucrează pe culoarea albastă, mai precis nuanța Topaz. El este îngerul Adevărului, Puterii, Curajului și Păcii. Activarea chakei bazei produce o mare stabilizare a ființei, și-i crește puterea de a discerne cu mai mare precizie adevărul, separându-l de minciună. Cei care au activați cei doi centri de forță dau dovadă de mai mult curaj, vorbesc în numele adevărului și sunt doritori de pace. Energiile primite prin poarta Lunii Pline din luna mai, pot fi utilizate de asemenea, pentru transmutarea energiilor vechi, care nu vă mai folosesc, în energii noi, benefice. După deschiderea acestei porți energetice, unii dintre voi vor avea o senzație de apăsare sau de imbold în a acționa pentru realizarea unor planuri pe care și le făcuseră anterior. Nu trebuie să vă sperie această precipitare, această nerăbdare de a acționa. Pentru mulți dintre voi, va veni momentul următor, cel din 20 mai, care se va prelungi de-a lungul mai multor săptămâni. Această perioadă vă va pregăti pentru marea deschidere pe care o așteaptă omenirea, eveniment de importanță crucială, pe drumul spre Noua Eră, a înțelegerii depline a Adevărului Divin. Este șansa voastră de a recepționa și utiliza energiile acestui portal, spre binele fiecăruia dintre cei angajați în procesul de ascensionare și al societății, în general. Tot ceea ce este vechi și opozant dorinței voastre de a evolua, poate fi înlăturat sau transmutat după 20 mai. Importantă este opțiunea fiecăruia dintre voi. În această încercare temerară, noi vom sta aproape de voi și vă vom ajuta, în limita deschiderii voastre către Adevăr și Iubire. Vă sfătuim să nu ratați această ocazie, care reprezintă o adevărată grație care vi se oferă din nemărginita iubire pe care o are Ceatorul față de creaturile Sale. Noi îngerii Arcului Divin al dimensiunii 33 vă transmitem semnul nostru de recunoștință și iubire necondiționată, veșnică. Suntem alaturi de voi, gata să vă ajutăm în tot ceea ce întreprindeți.
 Vă iubim. Rămânem cu voi. La revedere, pe curând!

 Sursa: http://spirituletern.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu