duminică, 16 februarie 2014

Aparitia neasteptata a unui OZN deasupra aeroportului din Bremen


La începutul lunii ianuarie a acestui an, aeroportul din Bremen a fost martorul unei misterioase şi surprinzătoare apariţii a unui OZN care a sistat timp de două ore desfăşurarea traficului aerian. Bremen, un important oraş industrial în Germania, este cunoscut drept o locaţie semnificativă în ceea ce priveşte dezvoltarea tehnologiei aerospaţiale, atât militare cât şi civile. În seara zilei de luni, 6 ianuarie 2014, operatorii radar din aeroportul german Bremen au raportat trei apariţii distincte ale unui obiect zburător neidentificat (OZN) pe parcursul a trei ore, în intervalul 18:30 - 21:30, ora locală. Poliţia din Bremen a fost chemată încă de la început, dar încercările de interceptare a OZN-ului nu au avut succes, fiind încheiate în jurul orei 20:45. Apariţia neaşteptată a OZN-ului a afectat serios circulaţia aeriană. Un zbor în direcţia Frankfurt a fost anulat, un altul care venea de la Munchen a fost redirecţionat spre Hanovra, iar un avion care venea de la Paris a fost nevoit să rămână în aer o lungă perioadă de timp până când a primit permisiunea de a ateriza. În ultimii ani, au fost raportate numeroase astfel de apariţii ale unor OZN-uri deasupra unor aeroporturi din lume, întrerupând pentru perioade considerabile de timp traficul aerian. Un asemenea incident a avut loc în China în anul 2011, când un OZN a survolat aeroportul internaţional din Hangzhou, determinând anularea sau amânarea zborurilor a peste 2 000 de pasageri.
Cu acea ocazie, autorităţile au fost nevoite să recunoască adevărul evident al provenienţei extraterestre a respectivului OZN. Numeroşi specialişti în domeniu sunt de părere că incidentul din Bremen se încadrează în acelaşi tipar cu celelalte apariţii OZN din întreaga lume. Purtătorul de cuvânt al companiei responsabile de controlul traficului aerian german (DFS - Deutsche Flugsicherung) a declarat că obiectul neidentificat care a survolat aeroportul din Bremen "avea lumini normale, roşu şi verde, şi lumini de apropiere pe ambele părţi". O martoră a evenimentului, Dominique Höber, a relatat că "obiectul zbura la o înălţime între 100 şi 200 de metri şi a trecut pe deasupra casei de patru ori". Autorităţile au informat că o anchetă cu privire la acest incident este în desfăşurare, pentru "intruziune în spaţiul aerian controlat". Autorităţile nu vor să admită că a fost un OZN, dar nici nu pot spune clar ce a fost Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Bremen a declarat că "încă nu se cunoaşte ce anume era acel obiect neidentificat, dar cu siguranţă el era acolo".
OZN-ul s-a "jucat" cu forţele de ordine astfel că, deşi putea fi observat cu ajutorul unui binoclu din turnul de control al traficului aerian (potrivit publicaţiei Weser Kurier), totuşi, elicopterul poliţiei care a fost trimis pentru a survola zona şi a-l repera, în mod uimitor, nu l-a putut găsi! Un alt aspect mai puţin cunoscut şi în acelaşi timp misterios este faptul că deşi OZN-ul a apărut pe radarele aeroportului, Siguranta Aeriană Germană şi Aviaţia Militară nu au putut identifica obiectul zburător pe radarele lor. În presa germană au apărut numeroase supoziţii despre posibilitatea ca obiectul zburător neidentificat să fi fost o dronă sau chiar un model de avion militar în testare. Ipoteza că acel OZN a fost de fapt o dronă pare cea mai plauzibilă pentru cei care refuză să accepte probabilitatea unei "vizite extraterestre". Dronele moderne se pot mişca pe cer în toate direcţiile fără a face prea mult zgomot. Având câteva becuri tip led, pot apărea în întuneric destul de impresionante şi mari. Drone de jucărie se găsesc şi în comerţ, la preţuri destul de mici. În acest caz însă nu poate fi vorba despre aşa ceva. După datele Siguranţei Aeriene Germane, în acea seară a bătut vântul destul de tare iar dronele comerciale devin greu de controlat chiar şi când vântul este slab. Dacă acel OZN ar fi fost o dronă care se "plimba" peste acoperişurile oraşului Bremen, atunci trebuie să fi fost vorba despre una tehnică sau militară. Totuşi, pentru ca o astfel de dronă să fie folosită în apropierea unui aeroport este obligatoriu să existe aprobare pentru zbor. Este deci imposibil să fi fost o dronă, având în vedere că poliţia, Siguranţa Aeriană şi Aviaţia Militară germană ar fi descoperit destul de repede adevărul şi astfel nu ar mai fi fost nevoie de sistarea zborurilor aeriene şi nici de nenumărate supoziţii şi declaraţii vagi din partea autorităţilor.
Radio Bremen a primit un indiciu despre posibilitatea ca acel OZN să fi fost un zbor de test militar. Acest fapt însă se poate verifica foarte greu, deoarece majoritatea proiectelor militare sunt strict secrete. Cert este că orașul Bremen reprezintă un reper important pentru industria de armament a Germaniei, iar firma Rheinmetall Defence produce aici drone în scopuri militare. Totuşi, este foarte puţin probabil ca această întreprindere să efectueze teste aeriene militare ale unor noi produse deasupra oraşului şi cu atât mai puţin deasupra aeroportului, afectându-i astfel buna funcţionare. Poliţia germană este de părere, în proporţie de 90%, că ar fi fost vorba despre un elicopter. Totuşi, elicopterele emit un zgomot uşor de identificat iar martorii oculari au declarat că OZN-ul era mai degrabă silenţios în comparaţie cu un elicopter, fiind aproximativ ca un avion de tip Jet. O altă ipoteză care a fost vehiculată, destul de năucitoare, este că întregul incident ar fi fost inventat de presă. Această ipoteză ar fi, în opinia celor care au propagat-o, susţinută de faptul că autoritățile nu au furnizat deocamdată nicio înregistrare audio sau video a acestei apariţii. Însă ca mass-media să fi inventat acest eveniment pentru a-şi creşte audienţa este totuși absurd. Cum rămâne cu sutele de pasageri care au fost nevoiţi să îşi întârzie planurile de călătorie? Dacă ar fi fost doar o alarmă falsă, poliţia ar fi trebuit să se sesizeze de la bun început de această farsă şi nu ar mai fi survolat cerul de deasupra aeroportului timp de două ore. Singura înregistrare disponibilă deocamdată provine de la un martor ocular, care a postat pe internet un scurt filmuleț.


În ciuda dezinformării practicate de autorităţi, adevărul "vizitelor extraterestre" pe Pământ rămâne acelaşi Dincolo de încercările de muşamalizare a fenomenului OZN de către autorităţi, existenţa extratereştrilor devine din ce în ce mai vizibilă. Numeroase relatări ale martorilor oculari şi dovezile în imagini prezentate pe internet sunt edificatoare în ceea ce priveşte aparţia din ce în ce mai frecventă a OZN-urilor în apropierea diferitelor oraşe. De curând, unii oameni politici cum ar fi Dimitri Medvedev, prim-ministrul Rusiei, sau Paul Hallyer, fostul ministru al Apărării din Canada, au avertizat asupra faptului că oamenii nu sunt singurele fiinţe din univers, iar unele rase extraterestre se află de mai mult timp în contact cu marile puteri ale lumii. Sursa:AIM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu