vineri, 8 noiembrie 2013

Povestea celor şapte neamuri ale dacilor


Povestea celor şapte neamuri ale dacilor – una din tainele moştenite de limba română Cândva, de mult, la începutul primului mileniu înainte de Hristos, pe teritoriul României şi dincolo de acesta, locuiau şapte neamuri de obârşie pelasgă. Limba vorbită de aceştia păstra încă un important fond comun cu cea pelasgă.Ceea ce o delimita însă de limba pelasgă era un concept unitar al limbii cu particularităţi regionale. Particularitatea regională ce făcea deosebirea între vorbirea unui neam şi celălalt consta în folosirea predominant caracteristică a unei vocale. Erau şapte neamuri, precum cele şapte vocale ale limbii române.
Cel dintâi între neamuri era al dacilor. Vocala ce le era caracteristică era a. Ei erau daci, adică „de aici" cu alte cuvinte din această excepţie „de aici", în vorbirea curentă prin simplificare, s-a ajuns la "d'aci", respectiv daci. Teritoriul pe care trăiau era sudul Transilvaniei, de la Carpaţii de curbură până la Munţii Apuseni, partea sudică şi limita cu zona Banatului, iar spre sud erau limitaţi de Munţii Bucegi, Munţii Făgăraş, Munţii Cibin, Munţii Orăştiei până către Munţii Banatului. Zona aceasta fiind vatra Daciei, celelalte neamuri erau aşezate de jur împrejurul acestuia.
Cel de-al doilea neam este cel al decilor. Vocala ce le era caracteristică era e. În limbajul popular, acest nume"deci" provenea asemenea celui al dacilor din "de aici", respectiv "de aci" ajungându-se la „deci" Iar prin transformare lingvistică g a luat locul lui d şi s-a ajuns la "geţi". Este cunoscut faptul că în nordul judeţului Mehedinţi există acest fenomen lingvistic de vorbire cu g ca înlocuitor al unor consoane. Teritoriul pe care trăiau este cel cunoscut ca Geţia, adică Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, iar la sud, pe ambele maluri ale Dunării.
Al treilea neam este cel al „dicilor". Vocala ce le era caracteristică era i. Acest nume provine tot din „de aici", respectiv "de aci" mai apoi „di aci", iar prin transformarea lui a se ajunge la „dici". Teritoriul pe care trăiau este cel al Moldovei, cu precizarea că se întindea până dincolo de Nistru la est şi nord. Vorbirea celor din Moldova de azi este notorie prin i.
Următorul neam dacic este cel al „docilor". Vocala caracteristică este o. Provenienţa este aceeaşi, adică din "de aici" din care, eludându-l pe a şi rotindu-l pe e în o, apare „doici" respectiv „doci". Teritoriul pe care trăiau este Banatul, cu menţiunea că se întindea mult la vest şi sud şi parţial Oltenia. Cel de-al cincilea neam dacic este cel al „ducilor". Vocala lor caracteristică este u, adică vocala atribuită lui Dumnezeu. Acest neam era cel mai puţin numeros, limba ce o vorbeau era dulce, puţin cântată precum vorbesc cei de pe Târnave. Teritoriul pe care trăiau era o zonă pe axa Rupea, Agnita, Mediaş, Blaj, având cam 50 de km lăţime, iar spre nord, zona Tg. Mureş şi Reghin. Acest neam era precum leviţii la vechii evrei, adică dintre ei se alegeau preoţii. Următorul neam dacic este cel al „dăcilor". Vocala caracteristică este ă. Mecanismul de formare al numelui este asemănător precedentelor. Teritoriul pe care trăiau este partea de nord a Munţilor Apuseni, Bihorul, Zalăul, zona Clujului şi Maramureşul. Şi astăzi cei de pe aceste meleaguri vorbesc cu „tăţi" în loc de toţi ş.a.m.d.
Al şaptelea neam este cel al „dâcilor". Vocala caracteristică este â. Teritoriul pe care trăiau este cel al zonei Harghita-Covasna. Despre aceştia se ştiu mai puţine. Dintre ei se alegeau slujitorii în templele dacice, ce însoţeau preoţii, asemenea cântăreţilor bisericeşti de azi. Ceangăii se pare că sunt urmaşii acestui neam, ei suferind însă o puternică influenţă forţată din partea secuilor şi ungurilor, odată cu venirea acestora din urmă peste ei. Este interesant de remarcat neamul docilor sau „doicilor". Sub presiunea altor popoare în drumul acestora spre sud, o parte a neamului docilor a migrat din locul de obârşie spre centrul şi vestul Europei, respectiv Germania de azi, Austria şi Elveţia. Numele l-au păstrat sub forma de „doici" însă scris astăzi altfel, respectiv „deutch", dar pronunţat doici, iar ţării i-au spus Deutchland. La fel de interesant de remarcat este numele olandezilor. Aceştia spun că sunt „dutch". Adică sunt din neamul„ducilor". Cum se poate aceasta?
Câteva din tăblițele de aur de la Sinaia, copiate în plumb, ca urmare a deciziei regelui Carol I. De ce a luat această decizie? Ce adevăruri transmit… încât a hotărât să le topească? La trecerea neamurilor dacice la mono-teismul Zamolxian, o parte din neamul preoţilor s-a răzvrătit, aceştia fiind cei ce locuiau în partea de nord a teritoriului acestui neam. Ca urmare a acestei răzvrătiri, s-a pus legământ de blestem peste ei întru alungarea lor. Astfel au fost nevoiţi să-şi părăsească locul de obârşie şi s-au stabilit în vestul Europei, la vărsarea Rinului în Marea Nordului. Locurile din care au plecat mai păstrează şi azi amprenta celor întâmplate atunci, în sensul că beneficul zonei locuite de aceştia este mai scăzut decât al celor dimprejur. Ca o paranteză, se cuvine amintită în acest context o întâmplare despre un alt blestem aruncat asupra unei colectivităţi. Este vorba despre blestemul aruncat în vremea regelui dac Oroles peste o parte din bărbaţii din oastea sa. În timpul unui război împotriva unor invadatori, ca urmare a laşităţii unei părţi din oştire, dacii au fost aproape de a fi înfrânţi şi numai intervenţia, dârzenia şi vitejia de care au dat dovadă femeile dace au făcut ca duşmanul să fie alungat. Urmarea a fost că regele a poruncit ca toţi acei trădători şi laşi împreună cu familiile lor să aibă domiciliu forţat în zone numite „sălişte". S-a pus legământ de blestem ca, în acele zone, femeile să aibă ultimul cuvânt în familie, adică bărbatul să fie sub ascultarea femeii. Exemplu este Săliştea Sibiului. Când ies din acea zonă, bărbaţii se comportă absolut normal ca orice bărbat, însă de cum intră înapoi, se schimbă radical, devenind supuşii femeilor. Cu alte cuvinte legământul încă lucrează. În încheiere, o întrebare se naşte parcă de la sine „Unde, pe lumea asta, se mai întâlneşte o asemenea limbă frumoasă şi bogată în unitatea şi particularităţile ei, precum limba ce-o vorbim de veacuri, limba daco-romana pentru cei de ieri şi limba română pentru cei de azi?" 

 Sursa: Daniel Gaucan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu