luni, 7 octombrie 2013

Timpul liber şi trezirea spirituală


de Haris Alexandru Motto: 
"Poirot - Am spus «Mă gândeam». Este un admirabil exerciţiu, prietene. Continuă-l." (Agatha Christie, Pericol la End House)
 Cum arată în anul 2013 o zi din viaţa unui om aşa-zis obişnuit? Se trezeşte, are grijă să pregătească copiii de grădiniţă/şcoală, îi duce la grădiniţă/şcoală, apoi se îndreaptă spre propriul serviciu unde rămâne eventual până seara târziu când revine acasă obosit frânt şi mănâncă, "răsfoieşte" canalele tv eventual cu un ziar în mână şi apoi adoarme. La această schemă de bază se mai adaugă grijile lunare pentru plata luminii, întreţinerii, gazelor, tot ce se mai cere copiilor la şcoală etc. Toată această schemă converge către o presiune economică destul de mare care forţează fiinţa umană la căutarea a încă unei surse de venit, încă un servici cel puţin part time, pentru acoperirea necesităţilor. Cam aşa arată viaţa obişnuită a unei fiinţe umane din marea masă a celor mulţi, în prezent.
Credeţi că s-a ajuns întâmplător la un astfel de "tipar" de viaţă? Foarte mulţi afirmă, cu scopul de a nu fi luate în considerare materialele respective, că protocoalele francmasonice sunt nişte înscrisuri istorice care nu s-au aplicat şi nu se aplică. Însă lectura lor atentă contrazice în mod evident astfel de afirmații înșelătoare. În al treilea protocol francmasonic este specificat exact aspectul subliniat mai sus referitor la viaţa omului: "Popoarele sunt înlănţuite prin munca grea cu mai multă eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie. Drepturile pe care noi le-am înscris în constituţii sunt himerice închipuiri pentru mulţime, deoarece ele sunt neadevărate. Toate aceste aşa-zise «drepturi ale poporului» nu pot exista decât în închipuire, fiindcă în realitate ele nu pot fi înfăptuite niciodată. (…) Drepturile republicane sunt o amăgire pentru bietul om: nevoia unei munci aproape zilnice nu-i îngăduie să se folosească de ele; în schimb, aceste drepturi îi iau şi garanţia unui câştig statornic şi sigur, punându-l la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor. (…) Aristocraţia, care se bucura de dreptul asupra muncii lucrătorilor, avea interes ca muncitorii să fie sătui, sănătoşi şi puternici. Interesul nostru este, dimpotrivă, ca toţi creştinii să degenereze cât mai repede. Puterea noastră izvorăşte din lipsuri, din foame cronică, din slăbiciunea muncitorului, deoarece toate acestea îl supun voinţei noastre şi îl fac să-şi piardă şi puterea şi hotărârea de a se împotrivi acestei voinţe. Foamea dă capitalului mai multe drepturi asupra muncitorului decât căpătase aristocraţia de la puterea regilor şi a legilor. Prin mizerie şi prin ura pe care o produce ea, noi îndrumăm mulţimile, ne folosim de mâinile lor pentru a zdrobi pe cei ce se împotrivesc planurilor noastre." Prin toată munca pe care fiinţa umană trebuie să o depună pentru a trăi în mod decent împreună cu familia sa, timpul său liber se reduce la cel pentru mâncat şi dormit, uneori şi acesta destul de insuficient. Unii îşi pot pune întrebarea: de ce are nevoie fiinţa umană de timp liber? Este nevoie să răspundem? Tu, cititorule drag, care ai ajuns aici cu lectura acestui articol… nu faci aceasta, nu eşti acum în timpul tău liber? Timpul liber este o constantă necesitate pentru fiecare fiinţă umană, dar probabil că foarte puţini îşi dau seama de aceasta.
Timpul liber este unul din bunurile cele mai preţuite ale fiinţei umane şi aproape singurul bun de care fiinţa umană poate dispune după cum doreşte sufletul său. Dacă vrea ... să studieze, să cugete, să se informeze sau să joace fotbal, să meargă pe stadion, să se întânească cu prietenii, exact după cum îşi doreşte. Din păcate, cei care dirijează din umbră ce se petrece pe această planetă ştiu valoarea timpului liber şi, prin reclame şi o mass-media vicleană ca intenţie, urmăresc, în ceea ce priveşte petrecerea timpului liber, să devieze intenţiile fiinţelor umane de la ceea ce le-ar ajuta cu adevărat în propria evoluţie şi elevare spirituală către activităţi banale, care să le consume energia şi, bineînţeles, banii. În protocolul al XIII-lea francmasonic, este specificat astfel: "Vom face aceasta pentru ca aceste gloate ale poporului să nu ajungă la nimic profund prin cugetare. Eventual îi vom opri eficient de la gândire prin petreceri şi sport, prin jocuri, prin desfătări vicioase, prin înlănţuiri de patimi şi prin case de toleranţă publice. Îndată vom pune apoi prin presă concursuri banale de arte şi tot felul de sporturi. Aceste preocupări de masă vor îndepărta pentru totdeauna spiritele de la chestiunile elevate unde am avea mult de luptat cu ele. Oamenii, dezobişnuindu-se din ce în ce mai mult să gândească spontan şi independent numai prin ei înşişi vor ajunge să vorbească datorită propagandei noastre tocmai aşa cum gândim noi. Datorită superficialităţii şi a lenii lor de a gândi, noi vom fi singurii care vom da impulsuri şi îndrumări cugetării, mai ales prin intermediul anumitor persoane care, bineînţeles, nu vor fi deloc bănuite de a avea legături strânse cu noi." Această deviere indusă a modului în care fiinţa umană îşi poate petrece timpul liber este, din punct de vedere spiritual, un pericol "îmbrăcat" în iluzia libertăţii şi a relaxării sau plăcerii. Este pericolul ca ea să stagneze, să nu evolueze, să nu se trezească cu adevărat la ceea ce poate fi. Este pericolul de a rămâne într-un stadiu, de fapt, subuman aşa cum se afirmă în Casa Domnului: "Omul lipsit de sete pentru cunoaşterea superioară nu a atins încă statutul propriu-zis de om - în adevăratul sens al cuvântului - nefiind decât un animal în formă umană, incapabil să se gândească la altceva decât la hrană, iar apoi la somn sau la împerechere. El este complet lipsit de alte preocupări, cu excepţia celor care privesc funcţiile sale naturale şi confortul material, cum ar fi procurarea hranei şi a unui loc călduţ şi moale în care să se odihnească. Da, ar trebui să evitaţi asemenea oameni, căci în ei nu trăieşte decât sufletul animal, care nu aspiră să îşi transceandă statutul său preexistenţial, preferând să mănânce decât să facă vreo muncă sau vreun efort pentru trezirea ulterioară a spiritului nemuritor din interiorul său. Asemenea oameni nu au nimic sfânt în ei cu excepţia stomacului lor! (…) Dacă cineva este însetat de cunoaştere, spiritul lui este deja trezit, la fel cum copilul care suge la sânul mamei sale este deja trezit la viaţă! Ce îşi doreşte însă un asemenea copil? Pentru ce plânge el? Pentru hrană! El nu-şi doreşte altceva decât să mănânce! Trezit din lungul său somn, spiritul face acelaşi lucru: el plânge de foame, strigându-şi setea de cunoaştere." (Jakob Loerber, Casa Domnului, vol.2, cap.60)
Dar această trezire este extrem de periculoasă pentru cei care doresc să conducă din umbră această planetă, întrucât oamenii (treziţi) vor realiza că aceştia nu le vor nici binele, nici bunăstarea, nici sănătatea, nimic - doresc doar să îi folosească ca pe o masă de sclavi oarbă şi adormită, pentru propriul lor folos. Dar destinul omului, înscris în el prin însăşi existenţa scânteii divine ce o poartă în spiritul său nu este acela de a fi sclav. Dar pentru aceasta, trebuie să fie însetat de cunoaştere spirituală, trebuie să îşi folosească timpul liber cu înţelepciune şi trebuie să depună efortul de a se trezi. "Răspundeţi-Mi însă cu toată sinceritatea: se va simţi copilul hrănit dacă mama îi va da degetul să-l sugă sau un alt biberon, care nu-i oferă substanţele nutritive de care are nevoie? Oricât de mult i-ar da să sugă, dacă mama nu-i asigură şi adevărata hurană de care acesta are nevoie, mai devreme sau mai târziu copilul va pieri, căci viaţa lui nu poate fi prezervată fără substanţa necesară. Înţelegeţi acest adevăr? (…) În mod similar, spiritul este însetat de adevăr, singura sa hrană reală. Dacă nu faceţi altceva decât să vă potoliţi spiritul cu o cunoaştere goală, lipsită de orice substanţă spirituală, spuneţi-Mi cum ar putea progresa spiritul vostru?" (Jakob Loerber, Casa Domnului, vol. 2, cap.60) 

Sursa AIM.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu