miercuri, 29 mai 2013

Oculta satanică Illuminati controlează lumea într-un mod demonic - dovezi incontestabile (3)

În 1949, s-a raportat din nou un eveniment UFO. A existat un supravieţuitor, care a fost transportat la Los Alamos, (centru de cercetări secret şi foarte păzit al armatei americane), căruia i s-a dat numele EBE (extraterrestrial biological entity), fiind considerat un reptiloid uman. El a fost îngrijit şi prin proiectul "Sigma", s-a încercat a comunicarea cu EBE, dar fără succes.

EBE nu a putut fi ţinut în viaţă, datorită unor greutăţi de asimilare, care la el se făcea pe bază de clorofilă. A murit pe data de 18 iunie 1952. Colonelul care l-a îngrijit îl îndrăgise şi a descris întreaga poveste în "Cartea galbenă".

Un alt fapt s-a petrecut pe 20 februarie 1954, la baza aeriană Muroc, California.

Ofiţerii şi comandamentul bazei de la turnul de observaţie au văzut zburând un disc cam de 60-100 m diametru. Acest disc a fost observat chiar şi de către ultimul ofiţer al bazei, timp de aproape o oră. Preşedintele Eisenhower a fost chemat de urgenţă şi adus cu un helicopter.

Toţi cei de faţă au văzut aterizarea discului, din care au coborât oameni cam de 1,30 m înălţime, cu părul blond.

Acest episod este povestit şi de astronautul american Gordon Cooper.

Gerald Light de la CBS, un concern mass-media şi Paul Solomon de la baza aeriană, confirmă cele întâmplate. Călătorii din nava rotundă au luat contact cu pământenii, au făcut demonstraţii tehnice şi pe urmă au părăsit baza. Anumite zvonuri au afirmat că aceşti călători au demonstrat că se pot face invizibili.

Toate acestea au fost ţinute însă în mare secret până astăzi şi cei care au încercat să le dezvăluie au pierit. În 1949 ministrul apărării Forrestal a încercat să informeze opinia publică despre UFO; această intenţie a plătit-o cu viaţa: a fost aruncat pe fereastră, după ce a fost sugrumat. S-a afirmat că s-a sinucis, aruncându-se de la etaj.

Kennedy era hotărât să dezvăluie opiniei publice toate secretele în legătură cu farfuriile zburătoare. El a fost asasinat pe data de 22 noiembrie 1963. Primul glonte a fost tras într-adevăr de pe acoperişul depozitului, dar această lovitură nu a fost fatală. Glontele mortal a venit de la şoferul automobilului în care se afla Kennedy, un agent CIA.

Originalul filmului atentatului arată pe şofer cum se întoarce, îl împuşcă, iar capul lui Kennedy este zdrobit.

În filmele ce au circulat în alte ţări, locul unde stătea şoferul este retuşat. John Lear, unul dintre cei mai buni piloţi americani (deţinător a 17 recorduri de zbor) şi William Cooper, membru al Naval Intelligence, au analizat cu ajutorul computerului, în Japonia, trei filme originale.

Această analiză a arătat clar cum a fost împuşcat preşedintele, arma a fost identificată ca fiind o armă a CIA, de asemenea glontele special cu explozie întârziată (după explozie, creierul lui Kennedy nu a fost găsit).

Atentatul a fost pregătit de agenţii CIA Orlando Bosch, Howard Hunt, Frank Sturges, Jack Rubenstein (Ruby), Lee Harvey Oswald.

Toate detaliile în legătură cu atentatul se află în arhivele Serviciului American de Securitate şi vor fi ţinute secret până în anul 2029. Între timp, aproape toţi martorii şi conspiratorii atentatului au murit în mod misterios.

Povestea oficială a Comisiei Warren a fost comunicată în presă la 9 ore după atentat, singurul vinovat fiind găsit Lee Harvey Oswald.

Fratele preşedintelui, Robert Kennedy, stătea de asemenea în calea Iluminaţilor. El a fost asasinat pe 5 iunie 1968, cu puţin înainte de a câştiga alegerile prezidenţiale. Protocolul, la Capitolul 12, spune: "Cine stă în calea planului va fi adus mai aproape de moarte".

Amănuntele cu privire la aceste două atentate sunt descrise foarte bine în cartea lui William Cooper "Behold a pale horse".

Vaticanul

La sfârşitul celui de al doilea război mondial, aproape toţi monarhii au fost înlăturaţi. O bună parte din planul Iluminaţilor a fost realizat. Care a fost situaţia bisericii catolice? Serviciul secret al Vaticanului a fost de secole Ordinul Iezuiţilor. Acest ordin a fost înfiinţat în anul 1534 de Ignatiu de Loyola care, ca şi ceilalţi trei şefi ai ordinului, a fost de origine evreiască.

Puterea acestor şefi ai Iezuiţilor era atât de mare, încât ei au fost numiţi "Papii negri".

În timpul celui de al doilea război mondial, în Vatican s-au infiltrat şi alte loji masonice: OSS, MI6, Loja P2, care este cea mai mare lojă din Italia. În 1976 a fost un scandal public când s-a aflat că în loja P2 se află 121 de prelaţi ai Vaticanului ca: Jean Villot, Agostino Casaroli (ministru de externe al Vaticanului), Sebastiano Baggio, Ugo Poletti şi directorul băncii Vaticanului, Paul Marcinus. Dar în loc să fie trase la răspundere aceste persoane, mai întâi a fost asasinat Papa Paul I şi apoi a urmat persecuţia ziariştilor şi publiciştilor.

După cum am văzut, Iluminaţii susţin totdeauna amândouă părţile aflate într-un conflict sau război. Absolut clar s-a văzut acest lucru după al doilea război mondial: sprijinul dat organizaţiei CIA prin Allan Dulles, şi sprijinul faţă de SS, organizaţie secretă, cu şeful ei Gehlen.

Biserica catolică a transferat clandestin mulţi membri SS în Elveţia. Unii dintre ei s-au transformat în preoţi şi s-au împrăştiat în alte ţări ca Argentina, Paraguay sau SUA.

După război, Gehlen a primit însărcinarea să organizeze postul de radio "Europa Liberă", care a vehiculat tot timpul minciuni în legătură cu "războiul rece", pentru a camufla dorinţa de a înarma ambele părţi, din banii cetăţenilor, cu sudoarea muncii lor.

Din înarmarea vestului şi a estului, Iluminaţii au realizat profituri astronomice. După aceste pseudo-revoluţii "de catifea", se pot arunca rachetele la gunoi. Cu aceşti bani nu era mai bine să se facă ceva pentru popor?

În sfârşit, o bună parte din membrii SS au fost preluaţi direct de CIA. Un alt membru clerical din "Comitetul celor 300" este Josef Retinger (Ratzinger), care era în strânsă legătură cu CIA. El se consulta cu Luigi Gedda, medicul Papei Pius VII, apoi al Papei Paul VI, şi lucrau mână în mână cu Oficiul Serviciilor Strategice al CIA. Retinger era în strânsă legătură şi cu prinţul Bernhard al Olandei, cu premierul italian, cu Sir Collin Grubbin (membru în serviciul secret britanic) şi cu directorul CIA, generalul Walter Bedell. Prinţul Bernhard era înainte de război membru SS şi avea o funcţie în concernul I.G. Farben. După căsătoria şi intrarea sa în casa regală a Olandei, a primit o funcţie la Shell Oil. Acest grup a fost sâmburele din care, în mai 1954, s-a constituit Organizaţia Bilderberg, în hotelul din Osterbeek, Olanda. Prinţul Bernhard a fost primul director al Organizaţiei Bilderberg. Un alt membru CIA cu mare influenţă în Vatican a fost cardinalul Spellman. Acesta a jucat un rol în răsturnarea democraţiei în Guatemala, în 1954, de către CIA.

Spellman a fost acela care l-a adus pe preotul Paul Marcinus (crescut la periferia Chicago-ului), făcându-l cardinal şi şef al băncii Vaticanului. Sub conducerea lui, prin această bancă, s-au făcut cele mai criminale tranzacţii de bani şi acţiuni.

Cu Michelle Sindona (cunoscut mai târziu ca un escroc de talie mondială şi arestat în SUA), Roberto Calvi, şeful băncii Ambrosiana (mai târziu, găsit mort sub un pod din Londra) şi Licio Gelli, şeful lojii P2, s-au făcut cele mai spectaculoase afaceri, dar şi cele mai dubioase din istoria Vaticanului.

Banca Vaticanului a înlesnit scoaterea în străinătate a unor imense sume de devize din Italia, ruinând economia italiană.

În 1966, magazinul "Look" a publicat articolul "Rolul evreilor în schimbarea gândirii bisericii catolice", în care sunt descrise detalii ale consultaţiilor secrete între loja evreiască B’nai B’rith şi cardinalul Bea care reprezenta Biserica Catolică.

Vaticanul este probabil cea mai bogată organizaţie din lume. Averea Vaticanului este administrată de Banca Rotschild.

Orice om politic îl vizitează pe Papă, fie el Bush sau Gorbaciov.

Dacă luăm în consideraţie evenimentele petrecute numai în ultimele trei decenii, observăm întâmplări demne de romane criminale. Asasinarea Papei Ioan al XXIII-lea: anunţul morţii lui a fost tipărit în ziarul masonic mexican "El informator", din eroare, pe data de 3 iunie 1963, iar Papa a murit în seara zilei de 3 iunie 1963, la ora 19.49.

Asasinarea Papei Paul I, după numai 33 de zile de pontificat, constituie un alt fapt concludent. Acest papă a fost botezat de popor "Papa zâmbitor", iar în timpul cât a fost patriarhul Veneţiei, oamenii l-au îndrăgit şi apreciat. El voia să transforme radical politica Vaticanului şi să facă ordine în finanţele Vaticanului. Acest om integru, incoruptibil, luptător pentru cei săraci, hotărât să lupte contra mafiei şi hotărât să facă reforme drastice, a fost asasinat.

Felul cum au reacţionat vârfurile din Vatican, nepermiterea unei autopsii, graba îmbălsămării şi înmormântării cadavrului, informaţiile false şi contradictorii au demascat evenimentul tragic.

Papa Ioan Paul al II-lea, alias Carol Voityla Katz, actualul papă, este un Iluminat şi membru al clubului Rotary. El este şeful lojii secrete "Opus Dei" şi guvernatorul clanului Rockefeller. El este de origine evreu şi pseudo-regentul "Noii biserici mondiale romano-iezuite".

Misiunea sa este de a subordona biserica catolică religiei "mozaice", de a recunoaşte "vina seculară" a catolicismului faţă de poporul mozaic, de a recunoaşte participarea religiei creştine la holocaust şi de a slăbi biserica ortodoxă, propunând ortodocşilor "unirea credinţelor creştine". El este pregătitor unei "One World Religion" (religii mondiale). În cuvântarea sa din 15 noiembrie 1982, într-o audienţă generală, cu ocazia morţii preşedintelui libanez Gemayel, a spus următoarele:

«Ierusalimul, oraşul Domnului, poate deveni şi un oraş al oamenilor - "City of man"». Această denumire este întrebuinţată de Iluminaţi când spun "guvern mondial" sau “dictatură mondială".

În 18 aprilie 1983, a fost primită în audienţă papală întreaga "Comisie trilaterală", înfiinţată de Zbigniew Brzezinski şi Rockefeller. Aici a fost criticat mersul prea încet al făuririi "Noii Ordini Mondiale". Ne putem imagina că această întâlnire între Papă şi o asemenea Comisie nu s-a rezumat la consumarea împreună a unei ceşti de cafea.

Fondul Monetar Internaţional

Noi centre financiare ca FMI, Banca Mondială, Bank of International Settlement, au fost create pentru a controla economia întregului glob.

Cotizaţiile ţărilor membre se ridică anual la miliarde de dolari. Dacă o naţiune are greutăţi în a plăti cotizaţiile, imediat aceasta se resimte la nivelul omului de rând, al omului muncitor, plătitor de impozite. Fondul Monetar Internaţional lucrează după un model de lucru realizat de Ditchley, numit Ditchley Plan, care obligă ţările să se subordoneze fără drept de veto politicii monetare financiare a FMI.

FMI are ca scop să centralizeze sau să reunească toate băncile naţionale ale lumii. În 1982, băncile importante din Wall Street au hotărât fiecărei naţiuni datornice condiţii draconice, ceea ce s-a pus şi în practică prin "Kissinger Associates Inc.". În acest comitet sunt trei preşedinţi: Robert Anderson, Lordul Carrington, Lordul Roll Ipsden, directorul băncii engleze şi băncii Warburg.

FMI, Federal Reserve Bank şi Bank of England sunt socotite ca perceptori pentru încasarea datoriilor în lume. Condiţiile inumane ale FMI au fost elaborate de Irving Friedman, care are o poziţie remarcabilă în City Bank. Creditele din FMI sunt prezentate naţiunilor ca o momeală. După ce FMI are toate informaţiile economice ale statului respectiv, acestuia i se comunică:

1) când şi cu ce sumă poate fi creditat de la o bancă internaţională;
2) reducerea drastică a importurilor;
3) reducerea drastică a cheltuielilor;
4) tăierea subvenţiilor pentru mărfuri de primă necesitate (alimente);
5) tăierea ajutoarelor în domeniul social;
6) devalorizarea monedei naţionale sub motivul ieftinirii exporturilor, dar prin această măsură se scumpeşte importul şi astfel creşte suma datorată.

Acesta este primul pas.

Al doilea constă în acceptarea unui program de refinanţare pentru plata dobânzilor. În această fază, băncile străine îşi asigură o mulţime de drepturi de proprietate în statul respectiv. Amănuntele tranzacţiei nu sunt divulgate niciodată populaţiei.

În numele băncilor internaţionale, FMI-ul are funcţia unei poliţii. El face tranzacţii cu diversele state şi stabileşte "modele de amânare" a plăţii datoriilor.

După statistica Băncii Mondiale, între anii 1980-1986 s-au încasat procente de 326 de miliarde de dolari din 109 ţări, iar ratele datoriilor s-au ridicat la o sumă de 332 de miliarde de dolari. Deci s-au plătit 658 de miliarde de dolari, la o sumă iniţial datorată de 430 de miliarde de dolari. Totuşi, aceste 109 ţări datorează băncilor particulare internaţionale încă 882 de miliarde de dolari. Pentru bănci aceasta reprezintă o spirală de aur pe care se învârtesc popoarele datornice.Prin liberul schimb de mărfuri spre dominaţie mondială

După semnarea acordului convenţiei "liberului schimb" a zonei nord-americane NAFTA, care cuprinde un teritoriu economic imens, între SUA, Mexic şi Canada, în decembrie 1993 117 state au încheiat un acord GATT, care a creat o zonă mondială de comerţ liber, fără vamă şi subvenţie. După câţiva ani va adera şi Africa.

Se spune că liberul schimb favorizează bunăstarea popoarelor, în realitate este exact invers. Aceasta înseamnă constrângere, deoarece prin desfiinţarea vămilor şi a subvenţiilor, obligă statele să lase economia lor pradă celui mai puternic din punct de vedere financiar, adică celui mai puternic concurent străin.

Expresia "liber schimb" este de fapt un paravan ideologic sub care se ascunde lupta celui mai tare contra celui mai slab. Liberul schimb se poate asemăna cu o măsură luată de un stat, de a se dezarma dintr-o lovitură şi de a distruge armamentul. Imediat va începe o cursă de întrecere între alte state, spre a cuceri statul dezarmat. "Liberul schimb" nu este altceva decât o metodă de a cuceri un stat fără război. Liberul schimb nelimitat, aşa cum este el astăzi propagat, este la fel ca dobânda: instrumentul celei mai riguroase exploatări şi distrugeri de către financiarii internaţionalişti.

Convenţia NAFTA, Convenţia zonei Pacificului din ASIA APEC, Convenţia GATT, precum şi asocierea la Uniunea Europeană a statelor EFTA, constituie împreună ultima etapă care duce la un "Stat mondial multinaţional unitar".

Această dominare cu forţa, nu se va deosebi prea mult de economia planificată comunistă, instaurată de Iluminaţii internaţionalişti.

Ambele sisteme au fost dirijate de capitaliştii monopolişti internaţionali.

Energia este tot o armă în mâna bancherilor internaţionali. În 1974, ţările din OPEC (ţările arabe producătoare de petrol) au ridicat preţul petrolului. În culise, bancherii au încheiat un contract cu ţările arabe din OPEC. Principiul a fost foarte simplu. Arabii şi concernele Arco, Shell, Mobil, Exxon, în legătură cu Banca Chase Manhattan (Rockefeller), au încasat profituri considerabile. Contractele cu ţările arabe au fost efectuate prin Banca Chase Manhattan. Banii rezultaţi au fost daţi împrumut ţărilor din America Latină, pe dobânzi grase.

Mexic, Brazilia şi Argentina neputând să plătească datoriile din economia curentă, au permis o influenţă tot mai mare în interiorul ţărilor lor, atât în plan politic, cât şi economic.

Mediile au propagat imaginea negativă a arabilor, nesuflând o vorbă despre adevăraţii vinovaţi de criza din 1974, când în scurt timp, preţul petrolului avea să crească cu 400%.

Interesant este de analizat situaţia din Argentina. Aici, în aproape patru decenii, s-a încheiat un proces după modelul Iluminaţilor internaţionalişti. Ei au adus Argentina la numitorul dorit de ei.

În timpul erei Peron, întâi ca vicepreşedinte din 1942, iar apoi ca preşedinte, situaţia era stabilă, moneda naţională bine cotată. Deşi mediile de pe atunci pregăteau înlăturarea lui sub motivul "dictaturii" (mai întâi este necesară o campanie de mai mulţi ani în sens negativ), totuşi în această dictatură s-a efectuat o migraţie a evreilor din Europa, care au beneficiat acolo de o viaţă comodă şi prosperă în afaceri. Peron a dus însă o politică de tip naţional şi social. La răsturnarea lui s-a produs haosul, toţi cetăţenii şi-au pierdut economiile, iar ţara cu toate bogăţiile ei a ajuns la sapă de lemn: datorii, devalorizarea monedei, lipsa totală de bani în vistieria statului, astfel încât pensionarii nu primeau pensie aproape câte o jumătate de an.

În sfârşit, preşedintele Menem a promulgat o lege în martie 1994, prin care a scos la vânzare bogăţiile subsolului.

Finanţa internaţională a pus mâna pe minele de cupru, argint, aur, zinc şi plumb, de asemenea, pe petrol, wolfram şi mangan. În prezent, mediile răspândesc ştiri pozitive şi aprecieri laudative la adresa guvernului. Este interesant a se studia toate etapele prin care trece o ţară, până este în totala posesie a Iluminaţilor.

În 1979, revoluţia din Iran l-a alungat pe Şah, care a fost adus pe tron cu ajutorul CIA în 1953. Este cunoscut faptul că majoritatea personalului ambasadelor americane este în organizaţia CIA, de aceea, drept răzbunare, rebelii iranieni i-au luat ostatici pe diplomaţii ambasadei americane.

Drept răspuns, CIA a dat semnalul lui Saddam Husein să intre pe teritoriul iranian, pe motiv că la acea dată era momentul cel mai prielnic. Invazia lui Hussein a decurs cu succes, iar rebelii au transmis preşedintelui Carter că vor elibera pe ostatici, în schimbul unor livrări de arme. Deoarece armele existente în Iran erau de provenienţă americană, era oricum nevoie de piese de schimb din SUA. Carter nu a acceptat această tranzacţie şi a iniţiat o expediţie secretă pentru eliberarea americanilor.

Toate acestea s-au întâmplat cu puţin înaintea alegerii unui nou preşedinte în America. Deoarece s-a plănuit alegerea lui Reagan şi nu realegerea lui Carter, CIA a sabotat acţiunea de eliberare a ostaticilor, numită "Desert One" pentru a-l compromite pe Carter. În acelaşi timp, William Casey, fost director CIA, a luat contact cu Ayatollahul Khomeini. Casey era directorul băncii Export-Import şi Khomeini a găsit ca foarte nimerită această luare de contact.

În octombrie 1980 a avut loc o întâlnire între Bush şi emisari ai organizaţiei iraniene extremiste Hesbollah, în hotelul Rafael din Paris. S-a perfectat o înţelegere între aceştia şi anume: americanii să livreze armament prin Israel, iar ostaticii să fie eliberaţi imediat după alegerea lui Reagan ca preşedinte. Livrarea armamentului urma să înceapă trei luni după această dată, adică în martie 1981. Totul a decurs perfect.

Pe 24 iulie 1981 s-a semnat un acord de livrare de armament între negustorul evreu Yacov Nimrodi şi Iran, în valoare de 135 milioane dolari, pentru 50 de rachete "Missiles", 50 "Mobile" şi 68 "Hawk Anti Missiles", 360 tone piese de tancuri în valoare de 27 milioane dolari, transmise pe calea aerului din Israel în Iran.

Războiul între Irak şi Iran s-a terminat şi a avut ca singur scop îmbogăţirea negustorilor internaţionali de armament.

La începutul anului 1980, SUA a furnizat Irakului date false, prezicându-i o victorie sigură şi imediată asupra Iranului.

În anul 1989, Saddam a invitat la Bagdad o delegaţie compusă din preşedintele băncii "Trust Mobil" şi Alan Stoga, de la biroul lui Saddam, ca să privatizeze măcar o parte din exploatarea petrolului. După negocieri, Saddam a refuzat. La sfârşitul lui 1989, Bush a promis lui Saddam un credit de 2,3 miliarde de dolari, pe care însă Banca Nazionale del Lavoro l-a blocat. Saddam a înţeles că este exclus de a mai primi credite de la bănci din Vest.

Acum intră în arenă Al-Sabah, şeicul Kuweitului. În timpul războiului de opt ani, acesta a finanţat Irakul după indicaţia Washington-ului. În 1990 Kuweitul a început să livreze petrol sub preţul fixat de OPEC şi să exploreze petrol pe teritoriul Irakului.

Prin ambasadoarea lor din Bagdad, americanii au transmis lui Saddam că nu se vor amesteca în conflictul dintre Irak şi Kuweit.

La întâlnirea Iluminaţilor la Conferinţa Bilderberg din 6-9 iunie 1990, au fost puse la punct operaţiunile ce au urmat. Trupele irakiene au invadat Kuweitul, familia domnitoare kuweitiană a fost informată dinainte de CIA, părăsind la timp Kuweitul cu automobilele Rolls Royce, luându-şi bijuteriile.

A urmat un scenariu bine pregătit: la 11 septembrie 1990 Bush a anunţat "Noua Ordine Mondială" şi a urmat intervenţia din Golful Persic. William Cooper a ştiut şi a comunicat cu un an înainte data exactă a intervenţiei trupelor americane.

Războiul din Golf a adus iniţiatorilor americani un profit de o sută de miliarde de dolari. Războiul început în anul 1991 în Iugoslavia, nu ar fi putut lua amploare, dacă sârbii nu ar fi fost încurajaţi de Moscova şi de administraţia Bush. Lawrence Eagleburger, viceministrul de externe de atunci şi partener proeminent al firmei "Kissinger Associates" (biroul de avocatură al lui Kissinger), împreună cu Lord Carrington, de asemenea Kiss-Ass-Partner (partener al lui Kissinger), au dat mână liberă să pornească un război de curăţire etnică şi de genocid. În acelaşi timp, pentru a finanţa acest război, s-au pus în funcţiune planuri de transfer al banilor în mod masiv şi ilegal. Cu aceşti bani, Belgradul urma să plătească importul de arme, petrol şi alte mărfuri.

Între 1992-1994 băncile particulare din Belgrad au surprins lumea finanţelor, oferind 15% lunar procente pentru depunere de devize şi 200% procente lunare pentru depunere de dinari, la o inflaţie de 25.000% pe an. Acest gest a fost o înlesnire pentru populaţia în mare măsură şomeră şi fără venituri şi a părut a fi o manevră politică. Cineva a spus: "se pare că o mână din umbră finanţează aici un sistem de ajutor social".

Unele aspecte au ieşit la lumina zilei, când s-au descoperit practici dubioase. Astfel, în martie 1993, Jesdomir Vasilievici, şeful băncii Jugoskandik Bank, s-a refugiat în Israel. Banca avea în depozit 4 milioane de conturi, cu un volum de devize de două miliarde dolari. De unde aceşti bani?

Înainte de război, Iugoslavia a avut o industrie de armament şi venituri din turism, dar după plata urgentă a 14 miliarde de dolari datorii externe, în ţară nu mai erau devize.

Belgradul joacă un rol important în reţeaua de droguri ce tranzitează Balcanii şi, datorită acestui lucru, are acces la sistemul internaţional "offshore" de spălare a banilor. Activitatea mafiei sârbeşti în Europa de Vest, urmăreşte să aibă fonduri disponibile, necesare pentru război. Petrolul rusesc şi armamentul rusesc se plătesc cu bani gheaţă. Petrolul importat din Vest de la rafinăria "Mobil Oil" de la Thessaloniki are un preţ (la negru) de 400% peste preţul pieţei.

Sârbii mai au mari capturi de război, au şi regiunile ocupate de ei, apoi în Belgrad este o şcoală de instruire a delincvenţilor ce dau lovituri mari în ţările din vestul Europei. Ei livrează veniturile unor reţele bine organizate, dar toate acestea nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile imense de război.

Băncile Jugoskandik şi Dafiment Bank au scos multora bani din buzunar prin practicile lor necinstite. Dar nu aceste bănci atrăgeau capitalul internaţional dubios, ci aceiaşi care au dat mână liberă pentru război şi au aranjat şi finanţarea lui. Nu Serbia este cea care a aranjat această sursă de bani, ci ea este profitoarea acestui transfer. Băncile interne din Belgrad şi Offshore canale, contra unor taxe, iau bani ce rezultă din vânzări internaţionale de droguri, pentru a-i "spăla". Procente între 3 şi 7%, ba chiar şi 30%, sunt plătite de traficanţii de droguri care vor să bage banii în circuitul financiar. "Defia Milanovici" îl are ca asociat pe şeful băncii Dafiment Bank, Israel Kelman din Tel Aviv, care deţine 25% din acţiuni. Vasilievici de la Jugoskandik Bank a jucat un rol important în tehnica de finanţare inspirată de anglo-americani.

Prin aceste metode, unele bănci private din SUA s-au salvat de la faliment, prin infuzia banilor proveniţi din droguri, după ce dăduseră credite neacoperite ţărilor latino-americane în 1982.

Toate acestea au foarte puţine în comun cu o piaţă liberă. Interpolul european a remarcat că Serbia nu doreşte cooperarea în depistarea acestei mafii şi deci, este o ţară mai comodă pentru spălarea banilor decât Elveţia sau Cipru. Reprezentanţii băncilor cipriote precum şi diplomaţii din Belgrad, erau în cunoştinţă de cauză la aceste tranzacţii.

Războiul din Iugoslavia face parte din scenariul Iluminaţilor. Ei doresc în flancul sudic al Europei un al doilea Orient Apropiat.

În Pale, o localitate olimpică nu departe de Sarajevo, locuieşte într-o vilă splendidă, uşă în uşă cu Karadzic, un anume sir Alfred Sherman. Acest evreu englez este cunoscut ca eminenţa cenuşie a Doamnei Thatcher. În Pale se ştie că Sherman este sfătuitorul lui Karadzic. Observatori locali confirmă că nu există zi în care cei doi să nu se întâlnească.

Cea mai mare parte din omenire crede într-adevăr că, dacă azi începe un război, atunci vinovat este poporul care l-a început. Alţii cred că anumite popoare sunt predestinate să poarte război, ca de pildă "ruşii imperialişti" sau "rasa galbenă" sau "nemţii nazişti", ceea ce este o teză absolut greşită.

Ce părere aveţi dvs., de unde iau banii pentru a se înarma guvernele rus, chinez, arab, sârb, german sau american? Credeţi cu adevărat că există o naţiune care, din propriile ei economii, să poată dezvolta o înarmare pentru a duce un război?

Astăzi nu există aproape nici o naţiune în lume care să nu aibă datorii externe şi care să poată exista fără credite de la bancherii internaţionali. Credeţi că sârbii au bani proprii pentru a duce acest război? Sau, dacă ruşii ar fi început un război în ultimele decenii (războiul rece), de unde credeţi că ar fi luat banii necesari? Bineînţeles, tot de la bancherii internaţionali. Rotschild posedă o bancă la Kremlin. De aceea se şi numesc bancheri internaţionali. Pentru ei nu are importanţă despre ce naţiune este vorba. Acolo unde se pot câştiga bani, acolo sunt prezenţi. Şi cum războiul este o afacere foarte lucrativă, ei sunt totdeauna interesaţi în declanşarea de conflicte. Dacă bancherii nu doresc război, atunci acesta nu va izbucni. Acest lucru este foarte simplu. Dacă o naţiune doreşte război, trebuie mai întâi să trateze cu aceşti bancheri. Desigur, dacă naţiunea nu are bani, i se dau credite, amanet fiind patrimoniul naţional, iar dacă creditele nu pot fi plătite, se adaugă procente.

Astăzi se observă pe întreg teritoriul lumii, din Africa până în India, o vânzare a patrimoniilor naţionale, care poartă numele de "privatizare". Bineînţeles, se vând numai întreprinderi de stat lucrative: băncile internaţionale nu cumpără ceea ce nu aduce venit. Anglia, Germania, Olanda, Belgia etc. vând poşta, telefonul, căile ferate, asigurările, băncile, societăţile aeriene, fabricile, automobilele etc. În fostele ţări comuniste, este mai simplu: ei pun mâna pe întreprinderi aproape pe degeaba, inclusiv pe terenuri. Poate dă odată Dumnezeu să nu mai posede un popor nimic de vândut, şi atunci poate vor înceta împrumuturile, camăta, războaiele.

Bolşevicii, naziştii, Saddam Husein etc. şi-au procurat banii pentru război din aceeaşi sursă.

De aceea, războaiele sunt întotdeauna planificate, banii necesari trebuind puşi la dispoziţie. Scopul este unul şi anume: guvern mondial. Iluminaţii contestă aspectul negativ al guvernului mondial, spunând că este nevoie de el doar pentru a aduce pacea pe Pământ.

Interesant este că numai prin războaie se poate ajunge la acest ţel! Credeţi că aceşti indivizi se vor schimba şi vor acţiona altfel dacă, în sfârşit, vor întrona acest guvern? Faptele vor vorbi! Acest guvern mondial este plămădit de şi pentru o elită secretă, restul sunt ţinuţi în neştiinţă şi dezinformare şi vor constitui sclavii moderni.

Pentru fiecare este prevăzută o tatuare cu laser pentru a purta în palmă un număr (un cod 666). Noua ordine mondială este "societatea fără bani". Elementele premergătoare sunt: carnetul de CEC, cartea de credit, cartela pentru telefon, cartea de asigurare de boală sau cartela pentru benzină; toate acestea se citesc electronic. Masele trebuie să fie convinse că este mult mai simplu, eficient, uşor şi fără risc să faci plăţi cu aceste carnete, decât cu bani.

Al doilea pas este de a convinge masele că, decât să porţi în buzunar atâtea carduri, este mai bine să ai unul singur, aşa-zisa carte debitoare pentru Canada, Noua Zeelandă, Australia, care există deja (Debit Card).

Scopul final este tatuarea prin laser. Invizibilă pentru ochiul liber, conţine cifra de cod care se citeşte cu un scanner. Chiar dacă nu va fi obligatoriu, nu vei avea, însă, o alternativă, pentru că nicăieri nu vei putea cumpăra sau plăti cu bani.

Acesta este un control absolut asupra fiecărui individ. Prin satelit, fiecare persoană poate fi depistată pe acest glob. Şi răufăcătorii, desigur. Pot fi controlate orice deplasări, orice cumpărături, orice bun pe care îl daţi, orice întâlnire cu prietenii, orice informaţie.

În Apocalipsa lui Ioan, cap. 13, versetele 16-18, se spune: "Va veni vremea când cei mici şi cei mari, cei bogaţi ca şi cei săraci, cei liberi şi sclavii, vor purta un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, pentru ca nimeni să nu poată să cumpere sau să vândă dacă nu are acest semn, adică numele fiarei sau numărul numelui fiarei. Cine are minte, să vadă că numărul este 666".

Pe orice Bar Code de pe mărfuri, vom observa în toată lumea linii subţiri scurte şi linii subţiri lungi. O linie subţire lungă înseamnă 6. Găsim totdeauna 3 linii subţiri lungi, adică 666.

În Vechiul Testament putem citi: (Cartea Regilor, cap. 10) "Grămada aurului care s-a adunat într-un an pentru Solomon a fost de 666 talanţi de aur".

666 este semnul puterii banului evreiesc.

Codul Băncii Mondiale este 666. Credit card-ul Băncii australiene poartă cifra 666. Cecurile Băncii din Bombay, spre exemplu, poartă cifra 666. Credit card-urile noi, în America, poartă codul 666. Sistemul de calculatoare Olivetti poartă numărul 666, la fel şi calculatoarele din SUA. Pe fiecare loz de loterie în Israel este tipărit numărul 666. Numărul de cod pentru convorbiri telefonice al Israelului este 666. "Exxon" a lui Rockefeller poartă cifra 666.

Deşi în acest articol am amintit pe scurt date din Protocoalele Sionului şi din Noul Testament Satanic, fiecare om trebuie să analizeze în mod critic faptele celor ce trag sforile.

Orice om care vede astăzi discordia şi ura, războaiele şi conflictele, foamea şi sărăcia din această lume, destrămarea naţiunilor, ura rasială în creştere în toate ţările, tendinţa de libertate şi independenţă a popoarelor, neputinţa celor ce guvernează, corupţia politicienilor, perversiunea şi violenţa în educaţia oamenilor, datoriile fără graniţe ale statelor la bănci, instabilitatea monezilor naţionale, crizele economice, falimentul în agricultură, şomajul, nemulţumirea şi zăpăceala în societate, plăcerea crescândă pentru petreceri şi câştig fără muncă a oamenilor, lipsa de credinţă şi manipularea tineretului şi a sexului feminin, poate să afirme că numai din întâmplare toate acestea au fost concepute în Protocoalele Sionului? Putem cita pe Roosevelt: "În politică nu se petrece nimic întâmplător! Când se petrece ceva, putem fi siguri că a fost plănuit!"

În ultima parte vă oferim interogatoriul ambasadorului Rakovski extras din cartea "Sinfonia en Rajo Mayor", care a dezlănţuit efecte alarmante şi a fost retrasă de pe piaţă de anumite puteri...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu