vineri, 24 mai 2013

Interviu - Proiectul Montauk şi tunelul secret din Bucegi


În 2012 Peter Moon a vizitat România pentru a cincea oara, fiind invitat la simpozionul ştiinţific Atlantykron, manifestare sponsorizată de "World Genesis Foundation", al cărei preşedinte este eminentul savant David Anderson. Odată cu vizita lui Peter Moon în România (în luna august 2012), a fost realizat un interviu care se dovedeşte a fi extrem de interesant. "Chiar dacă editarea şi montajul clipului au durat ceva mai mult timp, considerăm că prezentarea lui este cu atât mai valoroasă, cu cât el probează testul timpului..." - menţionează Editura Daksha, care a publicat acest interviu pe 14 ianuarie 2013. "World Genesis Foundation" organizează anual acest simpozion în România, la care sunt invitaţi atât oameni de ştiinţă, cât şi artişti şi scriitori. Cu această ocazie, Peter Moon a vizitat câteva locuri deosebite, care sunt menţionate în cele patru cărţi scrise de Radu Cinamar. Prietenia dintre Sorin Hurmuz (directorul Editurii DAKSHA, Bucureşti, România) şi Peter Moon (directorul Editurii SKY BOOKS, New York, SUA) durează de mai mulţi ani, iar colaborarea dintre ei s-a concretizat acum într-un interviu prin care Peter aduce la lumină unele aspecte interesante despre uimitoarele cărţi ale lui Radu Cinamar, cât şi despre impactul lor asupra cititorilor. Iată mai jos câteva extrase notabile din discuţia lui Sorin Hurmuz cu Peter Moon (directorul Editurii Sky Books şi co-autor al cărţilor din seria Montauk, ce au avut un succes internaţional). 
  
 Sorin Hurmuz: Peter, ne aflăm în România. Ai mai fost deja de patru ori aici şi acum revii pentru a cincea oară. Ce părere ai despre poporul român şi despre România după experienţele pe care le-ai avut în această ţară ? Peter Moon: Românii mi-au fost de mare ajutor din momentul în care am ajuns aici, prima oară în 2008. În special participanţii la Simpozionul Atlantykron, organizat în Capidava, la ale cărui întâlniri am fost invitat în ultimii 5 ani. S.H.: În anii '90 ai publicat prima carte cu titlul "Proiectul Montauk". Ceva mai târziu cartea a fost tradusă în limba română şi publicată la editura Daksha, unde a fost primită cu mare interes de publicul român. Poţi să ne spui cum a evoluat subiectul Montauk în ultimii ani? Au mai apărut informaţii în sprijinul dezvăluirilor iniţiale? P.M.: Da, am scris şi am publicat o serie de cărţi pe acest subiect. Dacă ar fi să le număr, incluzându-le şi pe cele în limba română, în total sunt 18 cărţi. Este un subiect generos, cu multe ramificaţii si corespondenţe. Cel mai interesant aspect al seriei cărţilor despre proiectul Montauk este investigarea timpului sau a experimentelor legate de timp care au condus la revelaţia fenomenului de sincronicitate, pe care îl putem numi un fenomen cuantic, laolaltă cu unele coincidenţe care îşi au originea într-o ordine superioară a structurii universului. Această ordine superioară a condus la publicarea cărţilor despre proiectul Montauk în România, iar mai apoi ea a dus la o colaborare fructuoasă în cazul cărţilor scrise de Radu Cinamar. Toate acestea sunt în măsură să determine o creştere în ceea ce priveşte "masa critică" legată de înţelegerea timpului. Tocmai de aceea în ultimii ani m-am focalizat asupra României şi asupra legendelor, miturilor şi evenimentelor legate de această ţară. 

 
 S.H.: În 2008, Sky Books a tradus şi publicat în limba engleză prima carte a lui Radu Cinamar, "Viitor cu cap de mort", care în ediţia englezească se numeşte "Transylvanian Sunrise". De atunci, Sky Books a mai publicat alte două cărţi semnate Radu Cinamar. Cum ai perceput tu aceste cărţi? Cum au fost ele primite de publicul american? P.M.: Cărţile lui Radu Cinamar au fost primite foarte bine atât de mine, cât şi de cititorii Sky Books, care le-au găsit absolut fascinante, în special al doilea volum, care se numeşte "12 zile - O iniţiere secretă în tărâmul misterios al zeilor", care în limba engleză a primit titlul "Transylvanian Moonrise - A Secret Initiation in the Mysterious Land of the Gods". Aceasta este cea mai bună carte pe care am citit-o vreodată, datorită elementelor iniţiatice despre alchimie şi ezoterism care sunt prezentate acolo şi care nu consider că fuseseră prezentate prea bine în alte lucrări metafizice sau ştiinţifice. Deci, are o mare priză la publicul din America şi a avut un mare succes. S.H.: În România publicul este în aşteptarea volumului cinci. După publicarea primei cărţi din seria Radu Cinamar în SUA, şi-a manifestat publicul american interesul pentru volumele următoare ? P.M.: Într-o măsură foarte mare. În special după al treilea volum, volumul patru, "Pergamentul Secret" (în engleză: "The Secret Parchment"), este foarte aşteptat. Volumul trei este foarte popular în America şi oamenii aşteaptă cu nerăbdare volumul patru. După ce mă voi întoarce din călătoria mea în România, unde voi vizita Sfinxul, Sarmisegetuza şi alte locuri, voi adăuga impresiile acestei călătorii la versiunea americană a volumului patru. Oamenii vor afla astfel şi opinia mea despre locurile respective. S.H.: Ai primit confirmări directe sau indirecte legate de implicarea guvernului american în marea descoperire din Munţii Bucegi? P.M.: Eu cred că există corelaţii extraordinare, despre care s-a vorbit în nota editorului în cea de-a doua carte. Dar dincolo de aceasta, anul trecut când am fost în Bucureşti am întâlnit un bărbat care mi-a spus că a fost în zona Buşteni şi a pus întrebări localnicilor; el a aflat astfel că în acea perioadă au fost mulţi americani acolo. Oamenilor din zonă li se spusese să nu vorbească despre asta, dar erau foarte mulţi americani acolo, în special oficiali din partea guvernului american. Ce făceau ei în Buşteni? Acela nu este un loc în care americanii să-şi petreacă vacanţa, majoritatea nici măcar nu ştiu despre existenţa lui. Acesta este unul dintre elementele ce confirmă implicarea guvernului american. Am mai întâlnit oameni în drumul meu, mai ales în România, care mi-au povestit lucruri ce se leagă foarte bine cu ceea ce ştim. România este ca o "planetă îndepărtată" pentru marea majoritate a americanilor. S.H.: Crezi ca marea descoperire din Munţii Bucegi va avea un anumit rol în perioada următoare din existenţa omenirii, dacă este să privim din perspectiva profeţiilor despre anul 2012?
  
P.M.: Da, aşa cred, deoarece vremurile pe care le trăim, dacă privim din punct de vedere arhetipal sau astrologic, sunt caracterizate de era Vărsătorului, care are legătură cu informaţiile, cu tehnologia. Dar Vărsătorul este de asemenea un semn al umanitarismului, deci este vorba despre o împletire a umanitarismului cu tehnologia. Nu cred că există în altă parte, mai mult decât este expus aici, o altă poveste ori o serie de cărţi care să împletească atât de bine tehnologia cu spiritualitatea şi cu umanismul. Şi acest lucru este foarte, foarte important pentru supravieţuirea noastră ca fiinţe umane versus fiinţe mecanicizate. S.H.: În vizitele tale anterioare în România ai urcat la Sfinxul din Bucegi. Despre acea zonă, printre altele, se spune că este un portal către o altă lume, către un alt univers. Care a fost percepţia ta asupra Sfinxului şi a zonei de pe platoul Munţilor Bucegi ? P.M.: Am fost deja de două ori la Sfinxul din Bucegi şi voi merge din nou acolo peste câteva zile. Este unul dintre cele mai speciale locuri pe care le-am văzut în viaţa mea. Este un loc plin de pace. Vom merge şi la vârful Omu, într-o zonă despre care se spune că "îţi încarcă bateriile", unde există o cantitate imensă de energie. Abia aştept să mergem acolo! Aş putea spune că astfel de locuri ne dau multă speranţă pentru viitor şi în această privinţă pot să afirm că Sfinxul din Bucegi reprezintă o mare enigmă a omenirii. De aceea mi se pare chiar firesc ca povestea care este descrisă în cărţile lui Radu Cinamar să aibă loc dedesubtul Sfinxului dacă luăm în considerare mitologia străveche. S.H.: Ce părere ai despre schimbările planetare preconizate să aibă loc în această perioadă, dar mai ales după 21.12.2012? Crezi că vor fi transformări vizibile, care vor afecta întreaga omenire? P.M.: Va fi o modificare lentă şi gradată. Această dată este doar un reper în timp, ca şi ziua de Anul Nou. Cel mai bine m-aş referi la această zi (21 decembrie) prin cuvântul "apocrifa" din proiectul Montauk sau din poveşti şi legende. Doi dintre cei care au fost implicaţi în acel proiect şi cu care am colaborat, Preston Nichols şi Duncan Cameron, spun că anul 2013 este anul cel mare pentru Montauk. În 2013, timpul se va modifica, iar aceasta are de-a face cu "mecanica timpului", nu cu calendarul. 2012 este portalul către 2013, iar acest an este bioritmul de 10 ani al proiectului Montauk şi al descoperirii de la Sfinxul din Bucegi.[...] Însă ceea ce realizez eu, din numeroasele interacţiuni pe care le-am avut cu persoanele implicate în astfel de proiecte, este că în 2013 - şi ceea ce vă spun acum este opinia mea, este ceea ce intuiesc şi ce simt în inimă - va avea loc o interacţiune între cei care au luat parte la proiectul Montauk şi personajele din cărţile lui Radu Cinamar. Eu cred că unele dintre personajele importante din aceste două cărţi vor interacţiona la anumite niveluri, aşa simt eu intuitiv. Acest eveniment va "încărca" ambele legende, ambele cărţi, ambele istorii. Va fi foarte interesant. Iată mai jos întregul interviu (realizat şi publicat de Editura Daksha) în care Pater Moon discută cu Sorin Hurmuz despre toate acestea, dar şi despre cel care a fost Arsenie Boca, şi despre extratereştri şi intratereştri (pentru a viziona subtitrarea în limba română, apăsaţi butonul CC imediat după ce începe derularea video-clipului):  

Sursa: http://roaim.co.nr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu