marți, 28 mai 2013

Fluorizarea apei potabile - otravirea globala


Fluorura - un instrument de supunere şi imbecilizare a populaţiei adaptare după un fragment din lucrarea "Minciuni oficiale" de David Heylen Campos Cum ati reactiona daca ati afla ca în apa care curge la robinetul dumneavoastra au fost introduse, în mod deliberat, substante nocive care v-ar afecta integritatea fizica, actionand chiar si asupra capacitatii de a rationa? Chiar daca pare greu de crezut, acest lucru se petrece. Inca din prima jumatate a secolului 20, fluorizarea apei de baut constituie în Europa şi Statele Unite un procedeu biologic standard pentru filtrarea şi combaterea agentilor patogeni din apa potabila. Publicul este prea putin constient de efectele nocive ale ingerarii de fluoruri, atat din apa potabila, cat si prin utilizarea pastelor de dinti care contin fluor. Un numar foarte mare de studii demonstreaza ca fluorul nu are nicidecum efecte pozitive asupra dintilor si, prin urmare, impunerea fluorizarii apei si a diferitelor produse are cu totul alte ratiuni decat mult vehiculata combatere a cariilor dentare. Odata ingerat, fluorul se depozitează in exces in glanda pineala si in tesuturile osoase ale corpului (dinti si oase), unde produce grave disfunctii. Din cauza efectelor nocive ale fluorului, fluorizarea duce la cresterea mortalitatii infantile, provoaca cancer, malformatii congenitale, distruge oasele si sistemul nervos, scade coeficientul de inteligenta si induce stari de obedienta. Efectele negative în plan psiho-mental si chiar spiritual ale fluorului sunt considerabile si nu pot fi neglijate. In principal, ele se datoreaza faptului ca în trupul uman, prima tintă atacata de fluor este glanda pineala (epifiza), despre care traditia yoghina afirma ca este corelata cu centrul de forta suprem al fiintei umane, SAHASRARA. Fluorul în exces afecteaza grav functionarea acestui centru de forta, privand fiinta umana de anumite trairi spirituale esentiale. Cu toate ca s-a demonstrat ca fluorul produce tulburari de sanatate deosebit de grave, la ora actuala peste 70% din apa potabila din Europa si SUA este fluorizata. Cati dintre noi stiu, de exemplu, ca acest element care se utilizeaza in fluorizarea apei sau a pastei de dinti provine din reziduurile rezultate din fabricarea aluminiului? Sau ca aceeasi fluorura de sodiu este folosita si la fabricarea otravurilor pentru sobolani si pentru gandaci? Castigatoare in aceasta ecuatie sunt anumite industrii, cum ar fi cea de prelucrare a aluminiului sau cea de producere de fertilizatori agricoli, care genereaza mari cantitati de fluoruri. Cum acestea sunt niste poluanti foarte importanti, iar companiile nu au voie sa deverseze decat cantitati foarte limitate, s-a recurs la aceasta stratagema, care pune în pericol atat mediul, cat si sanatatea populatiei. Astfel, tonele de deseuri provenite din prelucrarea aluminiului sunt folosite pentru asa-zisa "filtrare" a apei potabile. Faptul ca oamenii au senzatia ca fluorul este benefic pentru starea lor de sanatate, face ca aceasta otravire sa fie cu atat mai perversa. La fel stau lucrurile si cu intensele campanii publicitare, prin care sunt promovate pastele de dinti care contin fluor. Fluorul, mai nociv decât plumbul Fluorul este ultimul dintre nemetalele din tabelul periodic. A fost descoperit în 1771 de catre chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele, dar abia în anul 1886, chimistul francez Henri Moissan a reusit sa-l izoleze, dupa numeroase incercari nereusite ale unor oameni de stiinta faimosi, precum Faraday sau Davy. Multi alti cercetatori au murit otraviti cu fluor. Fluorul este prezent sub forma unui gaz verde-galbui, foarte corosiv si nociv, cu miros puternic, neplacut. Dintre toate elementele chimice, el este cel mai reactiv formand multi compusi. Ca exemplu de toxicitate trebuie mentionat acidul fluorhidric, cu inalt grad de coroziune. Datorita usurintei cu care ataca sticla, este utilizat în industria gravurii. Derivatul care se foloseste în pasta de dinti, in pastile, inclusiv in apa potabila, este fluorura de sodiu. Cu toate acestea, exista o informatie pe care majoritatea populatiei nu o cunoaste si care suna infricosator, daca ii dam crezare doctorului John Yiamouyiannis: "Nu adaugam in mod deliberat arsenic şi nici plumb în apa. Dar adaugam fluor. De fapt fluorul este mai toxic decat plumbul, iar arsenicul este doar putin mai otravitor decat fluorul. " Acest lucru nu este decat varful aisbergului dintr-o campanie care foloseste fiinta umana pe post de cobai, in timp ce multinationalele sunt principalii beneficiari. Olanda, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit sunt doar cateva tari in care apa fluorizata ajunge la niveluri mult mai ridicate decat cele recomandate. Fluorizarea a început "oficial" prin anii '30, cand un grup de oameni de stiinta au sustinut ca, adaugand mici cantitati de fluor intr-un lichid, acest element devenea benefic in lupta impotriva cariilor, mai ales la nivelul sanatatii bucale a copiilor. De atunci s-a dus o ferventa campanie în favoarea fluorului - considerat un "extraordinar" aliat impotriva bolilor dentare - şi s-a pus accent pe necesitatea includerii acestui element printre ingredientele pastelor de dinti si in compozitia celorlalte produse de acest fel. Inca de pe atunci existau voci care se opuneau campaniilor de fluorizare. "The Journal of American Medical Association", din 18 septembrie 1943, atragea atentia asupra caracterului nociv al compusilor pe baza de fluor, precum si a felului in care acestia actioneaza la nivelul celular. Revista americana arata ca "fluoridele sunt, in general, otravuri protoplasmice, care schimba permeabilitatea membranelor celulare, inhiband anumite enzime". Adevarul despre derivaţii din fluor Primele intoxicari cauzate de fluor dateaza din perioada Revolutiei Industriale. In anul 1850, fabricile de fier, cupru si aluminiu au evacuat mari cantitati de substante cu grad crescut de toxicitate, omorand animale, plante si chiar fiinte umane. Poluarea s-a intensificat in anii '20, atunci cand dezvoltarea infloritoare a industriei a inceput sa fie o problema comuna a tarilor industrializate. Marile fabrici metalurgice, in special cele americane, au cunoscut o adevarata explozie cantitativa si calitativa, fiind impulsionate, in buna masura, de avantul industriei militare, care promitea mari sume de bani in schimbul producerii armamentului sau dispozitivelor care foloseau materialele mentionate. A aparut insa o problema: milioanele de tone de fluoruri obtinute sub forma de reziduuri. S-a hotarat ca ele sa fie deversate in rauri sau in mediul inconjurator, netinandu-se cont de faptul ca erau foarte nocive pentru sanatatea publica. Totusi contaminarea nu a putut fi ascunsa, astfel incat populatia a cerut daune marilor companii raspunzatoare, obtinand chiar importante despagubiri din partea acestora. Guvernele s-au vazut nevoite sa aloce sume mari pentru controlul poluarii generate de fabricarea metalelor, aluminiul fiind unul dintre cele mai toxice. In scurt timp, aceste substante toxice au inceput sa se foloseasca la o scara din ce in ce mai mare la prepararea unor otravuri, cum ar fi cea de sobolani. La inceputul anilor '30, lua amploare o campanie agresiva, care oferea o solutie miraculoasa pentru problema deseurilor derivatilor din fluor. Aceasta se baza pe adaugarea fluorului, in cantitati controlabile, in apa potabila, ajutand astfel la prevenirea cariilor dentare. Cateva persoane, printre care si scriitorul si doctorul Joel Griffiths, afirma ca acest fapt nu a fost o descoperire medicala, ci o campanie orchestrata de fabricantii de aluminiu cu scopul de a dezinforma publicul si de a distrage atentia de la ceea ce era cu adevarat important: toxicitatea fluorului. In acea perioada, omul de stiinta Gerald J. Cox a adus la cunostinta publicului larg faptul ca un derivat cu o valoare economica scazuta se transformase intr-un potential aliat impotriva cariilor, obtinandu-se importante rezultate, in special pentru sanatatea bucala a copiilor. Putini isi imaginau atunci ca domnul Cox era platit de Fundaţia ALCOA, unul dintre principalii fabricanti de aluminiu din lume si finantator al cercetarilor legate de apa fluorizata. Pin fluorizarea apei potabile, problemele fabricantilor de aluminiu luasera sfarsit. Chiar daca doza pentru un singur individ era infima, calculata la toata populatia SUA, ea inseamna producerea a sute de mii de tone pentru alimentarea la nivel national. In anul 1939, fluorizarea apei din America de Nord s-a transformat dintr-o simpla propunere în realitate, multumita cercetarilor facute de Gerald J. Cox, care nu era nici doctor, nici stomatolog, ci un chimist angajat de principala companie de producere a aluminiului, cea care primise deja reclamatii masive pentru otravirea cu fluor. Au trecut multi ani pana cand au inceput sa apară primele rapoarte care puneau sub semnul întrebarii beneficiile acestei substante. Cauzele acestei intarzieri sunt usor de explicat: marile industrii, precum ALCOA, sustinusera de-a lungul anilor o campanie in favoarea fluorului, ascunzand informatii relevante despre aceasta substanta toxica. Intre anii 1986 si 1987, a fost finalizat cel mai mare studiu realizat pana atunci despre efectele acestui element, studiu initiat de Institutul American de Cercetari în Domeniul Dentar. La proiect au participat 39.000 de subiecti cu varstele cuprinse intre cinci si 17 ani, din diferite zone ale tarii. O treime dintre acestia traiau in zone unde apa fusese fluorizata; o a doua treime bause apa partial fluorizata; iar restul subiectilor locuiau in zone unde nu fusese aplicata aceasta masura contestatara. S-au analizat fisele intocmite de stomatologi, precum si starea ulterioara a sanatatii bucale si s-a ajuns la concluzia ca nu au existat diferente notabile intre zonele fluorizate si cele nefluorizate. In 1990, dr. John Colquhoun a condus, in Noua Zeelanda, un studiu asupra a 60.000 de copii din scoli, studiu care demonstreaza ca nu exista nicio diferenta intre dintii elevilor din zonele fluorizate si cei ai elevilor din zonele nefluorizate. Un alt studiu care a urmarit sa compare sanatatea dintilor locuitorilor din doua orase americane, Los Angeles si San Francisco, nu a gasit nicio diferenta intre acestia, desi in San Francisco apa potabila era deja fluorizata, pe cand in Los Angeles, nu. Mai mult, în 1992, o cercetare intreprinsa de Universitatea din Arizona a demonstrat ca numarul de carii este direct proportional cu cantitatea de fluor din apa potabila. Un simptom al unui nivel prea mare de fluor in organism este fluoroza dentara, o boala care face dintii sa devina fragili si decolorati si care este azi in Canada cea mai tratata boala in clinicile dentare. In 1988, Laboratorul National Argonic (Illinois, SUA) confirma faptul ca fluorul putea transforma celulele normale in celule canceroase. Desi aceasta descoperire parea alarmanta, putine tari au luat masuri. Doctorul Ardi Limeback, director al Departamentului de Chirurgie Dentara Preventiva din cadrul Universitatii din Toronto si presedinte al Asociatiei Canadiene pentru Cercetare Dentara, a facut niste declaratii uluitoare ziarului Tribune, la finele anului 1999. In acel interviu, Limeback explica:"Copiii mai mici de trei ani nu trebuie sa foloseasca pasta de dinti cu fluor sau sa bea apa fluorizata, iar in Toronto bebelusilor nu trebuie sa li se mai dea apa de la robinet. " Acelasi doctor declara intr-un interviu:"Au fost deversate fluoruri contaminate in depozitele noastre de apa, aproape o jumatate de secol. Majoritatea aditivilor de fluoruri provin din curatarea caminelor din Florida. Aditivii sunt un produs toxic secundar al industriei. Asta inseamna ca am administrat populatiei fluoruri toxice prin intermediul apei potabile, iar persoane fara nicio vina au fost expuse la substante cancerigene, cum ar fi arsenicul sau radiul. Din cauza acumularii de substante toxice din organism, repercusiunile asupra sanatatii individului pot fi catastrofale. " Intr-un studiu aparut "Applied Statistics" în anul 1977, D. J. Newell stabilea si el o legatura directa intre fluorizarea resurselor de apa si cancer. Interesant din acest punct de vedere este si studiul lui I. A. Disney, publicat in "Community Dentistry and Oral Epidemiology" în 1990 privind utilizarea in scoli a apei fluorizate. Alte studii demne de a fi citate: "Rata de incidenta a cancerului osos in New York", de M. C. Mahoney, publicat in "American Journal of Public Health" in 1991, precum si "Fluorizarea apei potabile si osteosarcomul" de S. E. Hrudley, publicat de "Canadian Journal of Public Health" în 1990. Concluziile acestor studii afirma ca efectele fluorizarii pot actiona si peste generatii, provocand nasterea unor copii fara oase sau acefalici. Un studiu desfasurat de Procter&Gamble în 1991 a demonstrat ca, daca se consuma doar jumatate din cantitatea recomandata de fluor, creste semnificativ riscul de aparitie a defectelor genetice. In 1993, Institutul de Stiinta, Sanatate si Mediu Inconjurator al Statelor Unite a ajuns la aceeasi concluzie. Dr. Ian Packington, toxicolog la Asociatia Nationala pentru Apa Pura din SUA, a descoperit ca in zonele in care s-a realizat fluorizarea apei numarul de copii nascuti morti este mai mare cu 25% decat in cele in care apa nu este fluorurata. O alta analiza, realizata pentru Departamentul de Stat al Sanatatii din SUA, arata ca in zonele cu apa fluorurata numarul de persoane bolnave de sindrom Down este cu 30% mai mare decat in zonele in care apa nu este fluorurata. Cercetarile realizate de dr. Albert Schatz au ajuns la concluzii similare în America Latina: in zonele in care apa este fluorurata, cazurile de mortalitate infantila si malformatii congenitale sunt foarte ridicate ca numar. Un studiu recent al Universitatii din Toronto a ajuns la concluzia ca in cazul locuitorilor din zonele in care nivelul fluorului din apa este mai ridicat decat in alte parti, riscul de producere a fracturilor de sold a crescut considerabil. Mai mult decat atat, s-a descoperit ca fluorul modifica structura osoasa a fiintei umane. Prezenta unei cantitati prea mari in componenţta scheletului uman e periculoasa, deoarece oasele devin mult mai fragile. Studii clinice realizate incepand cu anii '90 in SUA au demonstrat ca exista o stransa legatura intre consumul de apa fluorizata si fracturi. La data de 22 martie 1990, revista New England Journal of Medicine a publicat un studiu privind cresterea numarului de fracturi osoase la bolnavii de osteoporoza, fenomen legat de consumul de fluor. In acelasi an si pe parcursul urmatorilor doi, revista de specialitate a Asociatiei Medicale Americane a publicat trei articole care vorbeau despre legatura dintre fracturile de sold si fluorul adaugat in apa. Alte cercetari realizate incepand cu 1991, in cadrul Programului National de Toxicologie american, au aratat ca exista o crestere certa a cazurilor de osteosarcom, o forma de cancer care ataca oasele, la persoanele care ingereaza frecvent fluoruri, fie din apa potabila, fie din pasta de dinti. Alt efect dovedit al fluorizarii il constituie blocarea sintezei colagenului, ceea ce afecteaza grav atat oasele cat si tendoanele, muschii, pielea, cartilagiile, plamanii, rinichii si traheea. In 1991, Centrul Regional de Combatere a Infestarilor din Akrom (Ohio) a dat publicitatii un raport care preciza ca "s-a constatat decesul unei persoane dupa ingestia a 16 mg de fluoride. Este de ajuns 1/10 dintr-un gram de compusi ai fluoridelor pentru a ucide un barbat de 80 de kilograme". Potrivit aceluiasi centru, "pasta de dinti fluorizata contine pana la 1 mg/gram de fluor". Compania "Procter&Gamble" recunoaste public ca atat de familiarul tub de pasta "contine teoretic suficient fluor ca sa ucida un copil mic". La 27 iulie 1985, "Procter and Gamble" a facut o prezentare stiintifica la Institutul National pentru Stiintele Sanatatii Mediului, intitulata cat se poate de semnificativ: Studii asupra carcinogenicitatii cu sodium-fluor la sobolani. Conform estimarilor stiintifice, cantitatea de fluor in apa nu trebuie sa depasească 1 ppm. Cu toate acestea, in multe zone din Statele Unite ale Americii si in alte tari, nivelul depaseste 2 sau 3 ppm, fiind, in opinia doctorului Lames Patrick, om de stiinta din cadrul Institutului National de Sanatate al SUA, total inadecvat in scopuri terapeutice. De fapt, exista tari care considera chiar si 1 ppm o cantitate foarte mare. Este interesat de observat ca in Japonia, de exemplu se utilizează indicele superior din a opta parte recomandata de guvernul nord-american. Consistenta lista a efectelor secundare a fluorului nu se incheie aici. Exista si alte efecte, mai subtile, ale fluoridelor asupra omului, cunoscute si utilizate in lagarele germane si gulagul sovietic. Fluorurile si controlul mental Faptul ca apa potabila din lagarele germane si din gulagul sovietic era in prealabil puternic fluorizata a fost prezentat mult timp drept o dovada a mentinerii normelor sanitar-biologice la detinuti. Aceasta subita grija fata de om avea insa un revers cunoscut doar de cativa. In realitate, fluorizarea intensa a apei de baut inducea in subiecti obedienta si le afecta spiritul critic. Acest mic "detaliu" a ramas secret dintr-un motiv usor de banuit: in toate zonele urbane se practica, de cateva decenii, fluorizarea intensa a apei potabile. Potrivit cercetatorului Ian E. Stephen, specialist în efectele nocive ale fluorului asupra sanatatii, in timpul mandatului prim-ministrului Margaret Thatcher, gradul de fluorizare a apei în Irlanda de Nord s-a triplat. Conform lui Stephen, acest lucru nu a fost facut in scop profilactic, pentru a se preveni aparitia cariilor, ci din dorinta de a calma o zona a tarii cu risc ridicat de conflict. Daca a fost asa, de unde stia prim-ministrul ca apa fluorizata avea proprietati de modificare a comportamentului individului? La inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, au fost create lagarele de concentrare. Nivelul tensiunii din lagarele de concentrare era extrem si in orice moment s-ar fi putut isca revolte, insa germanii au gasit o metoda simpla si ieftina de a mentine prizonierii linistiti si letargici. Au descoperit ca micile doze zilnice de fluor adaugate in apa drogau individul, afectandu-i creierul si mentinandu-l supus. Aceasta descoperire surprinzatoare putea fi folosita mai ales in tarile cucerite, pentru a mentine populatia "sub control". Fabrica I. G. Farben era cea care urma sa produca aceste doze de fluor. Era o companie germana de produse chimice, una dintre cele mai mari din lume la vremea respectiva. Principala sa filiala se afla aproape de lagarul de la Auschwitz, dintr-un motiv foarte simplu: mana de lucru era "gratuita" si departe de zonele bombardate de aliati. La sfarsitul razboiului aliatii controlau deja toate instalatiile si tehnologiile produse in laboratoarele Farben. A fost trimis aici un grup de cercetatori condusi de un om de stiintă pe nume Charles Elliot Perkins, expert in chimie, biochimie, fiziologie si patologie. Acesta a fost informat despre metodele folosite de germani pentru supunerea prizonierilor, printre care figura si utilizarea fluorului. Insa Perkins a facut o greseala: a spus prea multe lucruri adevarate. Dupa cercetarile facute intre 1940 si 1950, el a declarat ca fluorura din apa a produs modificari majore la nivelul creierului, mai precis in hipocamp. Inainte de a muri (se presupune ca a fost asasinat), a declarat de multe ori ca trebuie evitata fluorizarea globala. Inainte de inceputul razboiului, prin anii ’20, compania I. G. Farben a incheiat afaceri de milioane cu diverse companii si personalitati din Statele Unite, iar in timpul conflictului armat aceste afaceri s-au mentinut. Printre aceste firme si personaje s-au aflat si Henry Ford, General Motors Company sau Standard Oil al familiei Rockefeller. Toate aceste firme si oamenii de afaceri multimiliardari au investit mari sume de bani pentru construirea de fabrici sub marca I. G. Farben, printre acestia remarcandu-se extrem de bogata familie Mellon. In 1933 a fost creat Mellon Institute, o fundatie independenta care se ocupa cu finantarea noilor descoperiri din domeniul stiintei si tehnologiei, printre ele aflandu-se, in mod curios, si "extraordinara substanta profilactica pentru carii". Relevant este faptul ca familia Mellon a fondat uriasa fabrica de aluminiu ALCO, cea mai mare producatoare de reziduuri toxice. Stia guvernul american care erau efectele negative ale fluorului asupra sanatatii? Au fost ascunse aceste informatii pentru a proteja sinistra conspiratie financiara, care folosea fluorul ca moneda de schimb? Si, mai mult decat atat, detinand aceste informatii, cu ce intentie au initiat cele mai puternice firme americane o campanie internaţionala pentru promovarea folosirii fluorului în afara tarii lor? Nu exista un raspuns convingator la aceasta intrebare, dar este ingrijorator sa observam ca mai mult de 60 de calmante care se vand astazi pe piata folosesc fluorul in compozitia lor. De exemplu, Diazepam, cunoscut si sub numele de Valium, are efecte mult mai puternice prin fluorizare, dand nastere unui alt calmant puternic, Rohypnolul, care este produs de Roche Products, o filiala a companiei I. G. Farben. Dar acest caz nu este unic. Stelazine, puternicul tranchilizant fluorurat este folosit si astazi in toate azilurile de batrani si in ospiciile din toata lumea. In perioada anilor 1990, cercetarile conduse de Phillis Mullenix, toxicologul de la Harvard, au aratat ca fluorura in apa poate conduce la scaderea IQ-ului si produce in cobai simptome ce pot fi asemanate cu hiperactivitatea si deficitul de atentie. Cu cateva zile inainte ca cercetarea ei sa fie acceptata spre publicare, Mullenix a fost concediata din functia de sef a departamentului de toxicologie de la Forsyth Dental Center din Boston. Apoi aplicatia ei pentru un grant de continuare a cercetarilor legate de fluorura si sistemul nervos central a fost respinsa de Institutul National de Sanatate din SUA (NIH) spunandu-i-se ca "fluorura nu are efecte asupra sistemului nervos central". Din exemplele pe care le-ati citit din text, concluzia se desprinde cat se poate de clara : Nu mai consumati pasta de dinti cu fluoruri. In cazul Romaniei nu cred ca este cazul de apa potabila fluorurata. Cautati in magazinele naturiste pasta de dinti fara fluor. Exista, cu argila, menta, diverse combinatii de plante, nu este asa consistenta, aromata si de calitate ca cea a firmelor mari consacrate, dar este mult mai sanatoasa. Dupa ce cereti pasta fara fluor, verificati si pe ambalaj daca nu contine fluoruri. Ca si-n articolele mele anterioare, atrag atentia cititorilor acestui site, ca noi suntem singurii responsabili de propria sanatate si necumparand aceste produse fabricate premeditat de catre sectiunile economice ale cabalei, pot avea pierderi insemnate.

 Sursa AIM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu