miercuri, 19 decembrie 2012

2012 - intervenţia extraterestră pe Pământ (1)

Multe dintre civilizaţiile ce fac parte din Federaţia Galactică a Luminii (FGL) există într-o dimensiune superioară a realităţii, în special 5D. Cu toate acestea, în cadrul Federaţiei există şi membri ce aparţin densităţilor 3D (fizică) şi 4D (eterică). Deşi nu se poate face o corespondenţă strictă între dimensiunilor superioare celei fizice (3D) şi planurile Manifestării aşa cum sunt ele cunoscute, de pildă, în tradiţia orientală - deoarece există numeroase zone de tranziţie, subplanuri şi alte caracteristici ce fac practic imposibilă această incadrare -, totuşi la modul general vorbind se poate asocia dimensiunea 4D cu planul eteric si anumite zone sau subplanuri din astralul "de tranziţie", iar 5D cu o patrundere mai complexa in planul astral. Aceste rase de fiinţe extraterestre deţin o tehnologie care, pe lângă elementele de natură subtilă, implică şi anumite materiale fizice. Astfel, navele lor ce pot fi observate cu ochiul liber sunt construite prin combinarea unor energii eterice şi mentale cu anumite aliaje de titan, aur şi alte substanţe fizice (unele dintre acestea nu se găsesc pe Pământ). Adeseori metalele folosite la construcţia acestor nave (OZN-uri) sunt obţinute din exploatarea minieră de pe unele corpuri cereşti din sistemul nostru solar (în special de pe Lună şi de pe Marte). Sursa energetică de propulsie a acestui tip de OZN-uri implică cristalele încărcate cu o înaltă energie magnetică solară. Unul dintre membrii marcanţi ai FGL este aşa-numitul Comandament Ashtar. Tehnologia navelor sale este uimitoare şi ea se bazează pe energia luminii; din acest punct de vedere aceste OZN-uri sunt inconfundabile, atât prin semnalele luminoase feerice (în special albastru închis-indigo, alb şi violet, în succesiune stroboscopică) pe care le emit, cât şi prin formele lor speciale, care seamănă fie cu două clopote aşezate simetric unul peste celălalt (rezultând o formă oarecum de romb), fie ovale etc. În toate cazurile, însă, lumina puternică de diferite culori ce înveleşte navele lor este o caracteristică fundamentală. Pentru edificare, sugerăm vizionarea următorului clip video, care implică filmarea unei nave Ashtar deasupra localităţii Pescara, Italia, pe 15 mai 2012: Interesant este că apariţiile din ce în ce mai dese pe cer ale acestor nave, ce emit lumini feerice, au început să fie semnalate chiar şi de media locală în anumite zone ale lumii. Următorul clip video este un exemplu în acest sens (postul local de televiziune din Blue Springs (Missouri, SUA), pe 24 mai 2012): Unul dintre clipurile video ce prezintă destul de clar chiar anumite detalii ale navelor Comandamentului Ashtar este cel de aici: Navele FGL au de asemenea şi forme triunghiulare, iar în unele ocazii ele au putut fi filmate chiar foarte bine, aşa cum este cazul în clipul video de aici (sugerăm vizionarea lui integrală, chiar dacă fondul muzical nu este prea inspirat...): În general vorbind, la nivelul raselor superioare care sunt membre ale Comandamentului Ashtar şi ale FGL, navele cosmice sunt construite pornind de la o idee precisă a folosirii lor într-un anumit scop. Această construcţie nu are însă loc prin asamblarea bolţurilor şi şuruburilor în fabrici şi uzine, ca în lumea noastră fizică. Cele mai multe tipuri de OZN-uri sunt concepute prin intermediul unor forme-gând extrem de intense şi focalizate, care sunt menţinute astfel mai mult timp până când energia respectivă este modulată în frecvenţa ce corespunde ţelului propus. Tocmai de aceea, ulterior acea formă-gând poate fi dizolvată, reconstituită sau remodelată în conformitate cu alte cerinţe sau necesităţi. Pe de altă parte, unele dintre navele FGL sunt alcătuite din anumite microorganisme vii, altele sunt rodul unor proiectări computerizate în componente amino-eterice, iar altele au la bord doar echipaj alcătuit din roboţi. Acest ultim caz este valabil mai ales atunci când navele Ashtar pătrund în regiunile unor dimensiuni inferioare ale Creaţiei, acolo unde există lumile guvernate de aşa-zişii "îngeri căzuţi". În ceea ce priveşte navele-mamă ale FGL, acestea pot fi considerate nişte veritabile ecosisteme ce se aseamănă foarte mult cu viaţa planetară. Ele susţin astfel milioane de fiinţe într-un mediu multifuncţional perfect corelat, armonios şi foarte avansat din punct de vedere tehnologic. Uneori aceste nave gigantice sunt observate ca nişte manifestări bioplasmatice, deoarece apar vederii precum nişte sfere uriaşe de lumini multicolore care par să se asambleze din când în când în felurite configuraţii, separându-se şi apoi reunindu-se în noi forme. La bază, se poate spune că aceste nave extraordinare de transport sunt de fapt vehiculele subtile de lumină care în literatura ezoterică sunt cunoscute ca Merkaba. Ele nu sunt supuse limitărilor de timp sau spaţiu şi din această cauză formele navelor celor din Comandamentul Ashtar sunt multiple, iar luminile lor sunt feerice. Pentru ca aceste nave sau vehicule cosmice să devină vizibile, se scade frecvenţa lor de vibraţie, iar atunci când ele intră în domenii superioare ale manifestării, îşi ridică frecvenţa de vibraţie. Aceasta se realizează prin dispunerea moleculelor de pe anumite coordonate ale unei densităţi de manifestare pe alte coordonate, în funcţie de scopul urmărit în acea deplasare. Astfel, "navigarea" OZN-urilor este mai curând o "alunecare" de-a lungul lungimilor de undă sau "benzilor" de manifestare ale planului eteric şi astral, întocmai precum un vapor pluteşte şi se deplasează de pe un val pe altul al oceanului. În sistemul nostru solar există milioane de nave cosmice ale FGL (aşa-zise OZN-uri) care operează la diferite nivele, majoritatea în dimensiunile 4D şi 5D, pentru a nu fi văzute de pe Pământ prin intermediul telescoapelor etc. şi pentru a nu provoca panică sau sentimente adverse în rândul populaţiei şi, respectiv, al generalilor militari din armată. Unele dintre aceste OZN-uri staţionează pe orbite situate la diferite înălţimi faţă de suprafaţa planetei noastre, altele sunt într-o continuă mişcare, întrucât activităţile FGL sunt foarte complexe, mai ales în această perioadă, când timpul pare că realizează o "comprimare" a evenimentelor. Navele a căror misiune este aceea de a se face vizibile din ce în ce mai mult oamenilor, pe cer, ca parte a planului de dezvăluire către omenire a prezenţei FGL şi a civilizaţiilor extraterestre în preajma planetei noastre, sunt aşa-zisele nave Ventla, care apar vederii în felurite culori, de obicei verde, roşu şi alb. Uneori ele apar luminând doar în verde şi roşu, iar alteori în flash-uri puternice de lumină. Manifestările luminoase indigo, alb şi violet aparţin unei alte categorii de nave. Deşi aceste nave în număr foarte mare există şi se deplasează în mod constant pe cerul planetei noastre, totuşi cea mai mare parte dintre ele nu activează în spectrul vizibil; în perioada următoare se va trece însă la o fază mai evoluată a planului de contact cu pământenii, conform planului general expus anterior.
O altă mare Confederaţie de civilizaţii extraterestre benefice este cea cunoscută sub numele de Consiliul Andromeda (CA), al cărui nucleu de conducere este alcătuit din 12 membri. În acest caz, prin "membru" poate fi înţeleasă o comunitate de sisteme solare, cum este de exemplu al zecelea membru al Consiliului, denumit Federaţia Galactică. Aici este necesar să facem o specificaţie: Federaţia Galactică din CA nu este aceeaşi cu Federaţia Galactică a Luminii. Această neînţelegere a generat anumite confuzii şi interpretări greşite. Nu vom intra în detalii; este suficient să spunem că în Confederaţia andromedanilor intră de asemenea şi unele civilizaţii care sunt membri ai FGL (cum ar fi, de pildă, siriusienii din Sirius A). Din CA mai fac parte civilizaţia din sistemul Procyon (care a ajutat în mod decisiv la distrugerea bazelor reptiliene subacvatice şi subpământene de pe planeta noastră, datorită sistemelor foarte dezvoltate de atac pe bază de unde sonice de foarte joasă frecvenţă, combinate cu un anumit gen de pulsuri electromagnetice; in plus, cei din sistemul Procyon schimbau adeseori frecvenţele de teleportare pentru a nu fi previzibili atunci când atacau bazele reptiliene, modificand în acest fel planul de atac de la bază la bază); de asemenea, un membru foarte important al CA este civilizaţia superioară de pe Arcturus, ce contribuie cel mai mult la echilibrarea energetică a Pământului şi la purificarea liniilor lui de forţă magnetică, astfel încât să fie prevenite măcar într-o anumită măsură cataclismele ce ar fi avut deja loc până acum, în conformitate cu multe dintre profeţiile din vechime. De altfel, arcturienii sunt primul membru şi cel mai respectat din Consiliul de Lumină al CA. Pe lângă acest nucleu principal al conducerii CA, în conformitate cu informaţiile oferite de Alex Collier în cadrul Confederaţiei există un grup mai larg de fiinţe ce provin din 139 de sisteme solare diferite. Reprezentanţii acestor civilizaţii se consultă de fiecare dată atunci când trebuie să fie luate hotărâri importante în ceea ce priveşte anumite acţiuni la nivel galactic. Spre deosebire de mentalitatea pământeană, acest grup nu are o natură politică. În una dintre întâlnirile sale, ce a avut loc pe la mijlocul anilor i?190, s-a luat în discuţie oportunitatea intervenţiei directe a CA în evenimentele din această perioadă dificilă a Terrei. La acea întâlnire s-au întrunit doar 78 dintre reprezentanţii sistemelor stelare din CA; după vot, ceva mai puţin de jumătate au decis că nu sunt interesaţi sub nicio formă să se implice în aceste acţiuni. La o primă estimare, motivul principal părea să fie în legătură cu anumite caracteristici de natură administrativă. Majoritatea celor care au votat astfel provin din sisteme aflate la distanţe de milioane şi chiar sute de milioane de ani lumină distanţă de Pământ, adică ei sunt din alte galaxii. Aparent, noi am putea judeca refuzul lor prin faptul că "problemele" Pământului par insignifiante, deoarece "datele" existenţei acelor civilizaţii se situează în cu totul alt spectru de vibraţie. Din perspectiva noastră, am putea crede că ele fie nu au înţeles importanţa transformărilor de pe Terra, fie pur şi simplu nu sunt interesate să le urmărească. În realitate, conform dezvăluirilor lui Moraney - care este unul dintre comandanţii navelor andromedane din CA ce a luat parte la respectiva întrunire - motivul principal pentru care acele civilizaţii îndepărtate nu au vrut să ia parte la aceste acţiuni este că, din punctul lor de vedere, oamenii de pe Pământ nu se respectă pe ei înşişi; ca urmare, cum ar putea ei să-i respecte pe alţii şi, în general vorbind, cum ar putea ei să respecte viaţa în întregul Univers? Din fericire, majoritatea celor prezenţi la întâlnire şi-au dat acordul pentru asistarea Pământului în această perioadă şi astfel Consiliul a emis o directivă prin care a stabilit că până la data de 12 august 2003, prezenţa extraterestră malefică să fie complet eliminată de pe Pământ, din interiorul lui şi de pe Lună. Motivul a fost acela de a observa cum va acţiona omenirea după ce ea nu va mai fi manipulată. Acea directivă a fost respectată în mare măsură, dar se pare că ceea ce reprezentanţii Consiliului Andromeda nu au prevăzut, a fost faptul că "elita" satanică masonică este un odios urmaş al reptilienilor draconieni şi că programele ei de manipulare în masă şi de implementare a unor metode sinistre de "spălare a creierului", precum şi a sistemului social criminal pe care l-au conceput (cum ar fi televiziunea sordidă, reclamele subliminale, filmele de factură malefică etc.), au continuat să acţioneze în forţă asupra psihicului şi mentalului fiinţelor umane, îngreunând procesul eliberării. Totuşi, în prezent ne aflăm chiar în pragul transformărilor majore, care au fost pregătite cu răbdare şi minuţiozitate. Acum este perioada cea mai dificilă a tranziţiei majore, care deşi durează doar câteva luni (ea a început în luna aprilie 2012 şi va dura până la sfârşitul lunii noiembrie 2012), reprezintă totuşi cea mai complexă, instabilă şi problematică perioadă pe care a traversat-o omenirea vreodată în istoria ei. Tocmai de aceea, prezenţa a numeroase alte civilizaţii ET benefice este de natură să ne sprijine, să ne încurajeze şi să ne ofere totodată asistenţa şi sprijinul necesar pentru a realiza cu succes translaţia în frecvenţă de vibraţie a conştiinţei noastre. Printre aceste civilizaţii ET benefice, cele care fac parte din Consiliul Andromeda doresc să elibereze planeta de influenţa foarte nocivă a reptilienilor şi a acoliţilor lor, pentru ca oamenii să evolueze liber, fără influenţe negative şi fără a fi dominaţi sau controlaţi de alte forţe exterioare. Se poate spune însă că aceasta este prima dată când civilizaţiile din CA intervin în acest mod in treburile unei alte civilizaţii din Univers. Totuşi, în conformitate cu un studiu pe care l-a făcut grupul reprezentativ al Consiliului Andromeda - ce a implicat o minuţioasă analiză a mai multor linii temporale -, dacă lucrurile ar fi continuat aşa cum au fost până acum, cu reptilienii şi micii cenuşii la putere, peste aproximativ 360 de ani rezultatele ar fi fost catastrofale pentru o mare parte a galaxiei noastre şi, de asemenea, chiar pentru galaxia vecină (Andromeda). Investigaţia temporală a arătat că răul principal, adică sămânţa de la care ar fi pornit totul, era localizat în acest sistem solar din galaxia noastra, mai precis la nivelul Pământului, al Lunii şi al planetei Marte. Lui Tolec i s-au arătat piramidele aliniate de pe aceste trei corpuri cereşti si efectele declanşate de acţiunile specifice de triangulaţie ce aveau să fie realizate de reptilieni, în scopul schimbării frecvenţei de vibraţie generală a planetei (astfel, ea ar fi devenit atunci o planetă malefică) şi pentru schimbarea integrală a ADN-ului uman in ADN reptilian (la toată populaţia Pamantului). Se pare că dacă lucrurile ar fi fost lăsate să evolueze ăn această direcţie ele s-ar fi petrecut fără dar şi poate întru tocmai, deoarece aşa fac reptilienii, aşa cuceresc ei planete, sisteme solare şi chiar galaxii, utilizand aceasta teribilă metodă de atenuare a frecvenţei de vibraţie care este specific modulată. Scopul lor nu este aşadar doar controlul planetei Pamânt şi exploatarea dementă a resurselor ei naturale, ci în realitate agenda lor este aceea de "conversie totală" a frecvenţelor pentru a schimba ADN-ul uman pe fiecare planeta ce este locuita de o rasa umanoidă în galaxie. Ţelul lor ultim este cel de a face întreaga galaxie să devină o galaxie reptiliana. Ei planificaseră să dezvolte o imensă reţea energetică în galaxie, ca un nor malefic, ce ar fi transmis energia lor specifică reptiliană către toate planetele; peste 360 de ani un anumit număr de "noduri" ale acestei plase negative cosmice s-ar fi sincronizat şi, sub efectul energetic colosal al rezonanţei, ar fi transformat aproape instantaneu întreaga galaxie într-o galaxie reptiliană. Acest lucru nu putea să fie permis şi tocmai de aceea s-a hotărât intervenţia în forţă pentru eliminarea definitivă de pe planetă a celor două rase malefice. După momentul translaţiei ca frecvenţă de vibraţie, la trecerea dintre 4D si 5D am fi început deja să-i vedem pe reptilieni aşa cum sunt ei în realitate, dar chiar şi atunci tot nu am fi avut mijloacele şi puterea necesară pentru a-i elimina singuri de pe planeta noastră. Pactul realizat in anul 1930 de guvernele occidentale de atunci cu reptilienii si micii cenu?ii in schimbul achiziţiei de tehnologie s-a dovedit nu doar dezastruos pentru omenire, dar el a fost sortit încă de la început unui groaznic eşec, datorită naturii satanice a rasei reptilienilor malefici; astfel, liderii noştri nu ştiau că, dacă faci un pact cu reptilienii, aceştia nu se ţin niciodată de cuvânt: fie găsesc o cale să te înşele, fie să te consume ca "hrană".
Am putea spune că, dintr-un anumit punct de vedere Consiliul Andromeda (CA) este în cosmos ceea ce este (sau ar trebui să fie) "Organizaţia Naţiunilor Unite" pe Pământ; el reprezintă de fapt o "entitate" ce cuprinde civilizaţiile din sute de sisteme solare din galaxia noastră (Calea Lactee), din galaxia vecină (Andromeda) şi chiar unele civilizaţii din alte galaxii cu mult mai îndepărtate. Prezenţa CA în spaţiul sistemului nostru solar se face remarcată mai ales prin cele 12 biosfere gigantice (nave-mamă), care includ Biosfera Primară (cea în care sunt ţinute întrunirile Consiliului de Lumină şi ale subcomitetelor acestuia). Biosfera Primară reprezintă cartierul general al celor ce apără flota CA din sistemul nostru solar şi prin urmare ea este cea mai bine protejată din punct de vedere militar, beneficiind de o tehnologie foarte avansată, ce include sisteme de invizibilitate, camuflare dimensională şi super-scuturi energetice. Această biosferă este de mărimea planetei Pluto, fiind sediul central în care se iau toate hotărârile majore de acţiune ale andromedanilor. Dintre celelalte 11 biosfere ale CA, 6 sunt nave-mamă medicale şi 5 sunt nave-mamă pentru alte destinaţii. De pildă, cea de a doua biosferă ca importanţă din flota CA este numită Centoria şi are rol de apărare; aici se regăsesc luptători din diferite lumi şi tot la acest nivel se realizează antrenamentele şi planurile de desfăşurare a misiunilor. Sursa: AIM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu